Ce spune Dani Mocanu despre acuzația de tentativă de omor: „Nu am vrut să pun presiune asupra instanței”

 

La aproape o lună după ce a fost plasat în arest la domiciliu în dosarul de tentativă de omor în care este inculpat, Dani Mocanu face primele declarații cu privire la situația în care se află. Deși acuzațiile care i se aduc sunt grave, cântărețul de manele se arată încrezător în șansele lui de a scăpa de închisoare.

Pe 19 august, au fost făcute publice imaginile în care Dani Mocanu, fratele lui, Nando, și mai mulți indivizi băteau cu bestialitate un bărbat într-o benzinărie din Pitești. La mai puțin de o săptămână după incident, manelistul și restul inculpaților au fost reținuți de poliție și au fost audiați. În timp ce fratele lui a rămas în arest preventiv, cântărețul a fost plasat în arest la domiciliu.

Acum, Mocanu recunoaște că nu e „foarte bine”, pentru că nu mai are libertatea dinainte, dar susține că timpul petrecut acasă l-a ajutat să fie mai implicat în creșterea copiilor lui.

„Mă descurc bine, nu pot să zic că foarte bine, pentru că nu e ca și cum ar fi fost să fiu liber, să pot să fac ce vreau, să pot să plec când vreau, dar e ok atât timp cât sunt lângă familia mea. Pentru copii e un lucru foarte bun că am timp să stau lângă ei. Se bucură foarte mult de prezența mea, le acord toată atenția mea, pentru că așa e normal și oricum, nu am altă soluție în momentele astea.”, a declarat Dani Mocanu, pentru Antena Stars.
 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest