Nimeni nu se aștepta ca ei să ridice premiul în valoare de 1.000 de euro, mai ales că au plecat cu un dezavantaj mare în cursă, dar au reușit să recupereze pe parcurs.
articolul continua dupa recomandari
Trei echipe s-au luptat pentru amuleta din ediția de aseară a America Express - Drumul Aurului și pentru premiul de 1.000 de euro. Puya și Melinda, Jean și Dinu Gavril, Cătălin Bordea și Nelu Cordea sunt cei care au ajuns la Irina Fodor în timp util și au intrat în jocul pentru amuletă. Concurenții au avut de trecut mai multe probe, iar Puya și Melinda au început cel mai greu întrecerea, încurcându-se chiar la prima încercare. Au recuperat pe parcurs, iar în cele din urmă, s-au dovedit a forma cea mai destoinică echipă dintre cele trei.
Astfel, Puya și soția sa au trecut cu bine și peste proba legată de forță, dar și peste cea legată de arhitectură, când au avut de construit din mai multe piese o piramidă. Cei doi au reușit să câștige amuleta din această seară și premiul de 1.000 de euro. Concurenții pot trece peste misiunea de reîncepere datorită imunității.
''Am câștigat pe o vreme vitregă contra a două echipe tari.'', a fost reacția lui Puya la America Express, după ce a aflat că a câștigat amuleta.
Cătălin Bordea a avut numai cuvinte de laudă la adresa învingătorilor: ''Ne-au spulberat toate chestiile, că noi ne-am gândit că dacă e o femeie implicată poate că este ceva de forță, și era ceva de forță. Puya și Melinda au bătut și forța și arhitectura. Deci, bravo!''.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc