Claudia Pătrășcanu, gata să întâlnească un alt bărbat: "Merită cu adevărat!"

 

Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău nu mai sunt împreună de trei ani, din momentul în care au decis să pună punct mariajului din care au rezultat doi băieți. De atunci și până astăzi, aceștia sunt tot în conflict și divorțul nu a fost încă pronunțat, astfel că artista e încă în acte Claudia Bădălău.

Cântăreața ne-a precizat că momentan nu se gândește la a avea o relație, dar nici nu exclude acest lucru, căci e tânără și are toată viața înainte și nu poate să rămână singură de acum încolo. Ea ne-a vorbit de faptul că regretă însă că nu poate să fie mai deschisă în fața admiratorilor săi și celor care și-ar dori să aibă un loc la inima sa.

Claudia Pătrășcanu susține că vrea să poată să fie altfel, să ajungă să dea o șansă bărbaților care chiar și-ar dori să îi fie parteneri, iar astfel să nu mai fie atât de reticentă când vine vorba despre iubire, după căsnicia eșuată.

”Toate femeile avem pretendeți și suntem curtate, de multe ori îmi pare rău că nu pot să fiu mai deschisă și mai doritoare pentru a avea pe cineva lângă mine. De multe ori chiar îmi pare rău și lucrez la chestia asta, să fiu mai deschisă pentru oamenii care chiar merită cu adevărat. Chiar îmi doresc să fiu mai deschisă”, ne-a povestit cântăreața, în exclusivitate pentru Spynews.ro.
 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest