Codin Maticiuc este în culmea fericirii, pentru că partenera sa de viață urmează să-i aducă pe lume al doilea copil. Cei doi au deja împreună o fetiță, Smaranda, iar acum aceasta urmează să aibă și un frățior. Actorul a ales să le dea fanilor această veste printr-o postare făcută pe rețelele de socializare, unde a scos la înaintare burta graviduței. Se pare că sarcina este destul de avansată, întrucât burtica Anei este destul de mare.
articolul continua dupa recomandari
Partenera lui Codin Maticiuc mai are încă un băiețel dintr-o altă relație, însă actorul îl numără întotdeauna și pe el, când vine vorba despre copiii săi.
„Poate el va continua să renoveze spitalele din țara asta. Tati o să îi lase doar un drum bătătorit, câteva legi schimbate (în curând o să mă vedeți în stradă dacă ăștia mai continuă să ne ignore), o fundație și o inițiativă puternică. Nu știu dacă pot schimba ceva în țara asta, dar sunt convins că o vor face copiii mei. Toți au fost și vor merge pe șantierele din spitale, toți au stat cu picioarele goale în curtea orfelinatului și s-au jucat cu ceilalți copii ai mei. Sunt convins că măcar unul din ei îmi va continua misiunea. Poate chiar numărul 3. Te aștept cu nerăbdare, dragostea mea. Avem multe de trăit împreună!”, a scris Codin Maticiuc pe Instagram.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc