Cum îți decorezi locuința cu ocazia Crăciunului? (P)

 

25 decembrie este cea mai așteptată sărbătoare din an, de copiii mici și mari. Crăciunul este cea mai frumoasă ocazie pentru a ne petrece timp de calitate în sânul familiei, pentru a ne bucura unii de ceilalți, dar și pentru a contura planurile pentru anul care urmează.

Venirea sărbătorii Nașterii Domnului nu este vestită doar prin simbolul Crăciunului - bradul - sau prin Crăciuniță, ci tot mai multe persoane aleg să își decoreze întreaga locuință în spirit festiv, încă din luna noiembrie.

Astfel, decorarea casei în prag de Sărbători reprezintă un moment unic, ce merită împărtășit în familie, alături de copii, partenerul de viață, rudele și prietenii. Ca totul să fie decorat așa cum îți dorești, iată câteva idei pe care merită să le încerci anul acesta.

Cum îți decorezi bradul de Crăciun?

Protagonistul incontestabil al Crăciunului este, indubitabil, bradul, care nu poate lipsi din nicio locuință. Indiferent de mărime acestuia, ornarea trebuie să se facă cu mult bun gust, urmând, totuși, tendințele de anul acesta - stilul nordic sau bradul împodobit cu ornamente în culorile auriu și argintiu.

Dacă mizezi pe combinația auriu-argintiu trebuie să folosești lumini albe sau galbene, în tonuri neutre, care să scoată și mai bine în evidență decorațiunile amplasate în brad. Bradul împodobit în stil nordic, de cealaltă parte, include decorațiuni minimaliste, create din materiale sustenabile, naturale, cum ar fi conuri de pin, lemn sau bambus.

Decorarea ușilor și a ferestrelor

Adevărata splendoare a locuinței vine din micile detalii, și cum că nu împodobești ușile și ferestrele locuinței tale? Nimic nu trebuie lăsat la voia întâmplării, cu atât mai puțin exteriorul casei, primul lucru cu care invitații tăi în prag de sărbătoare intră în contact.

Dacă vrei să urmezi stilul nordic, o bună opțiune este să folosești ghirlande colorate, create din lemn alb și împodobite cu diverse decorațiuni din metal sau fructe deshidratate. La fel de bine poți opta și pentru ghirlande create din globuri de polistiren, acoperite cu stofă sau pânză de lenci sau chiar o ghirlandă din flori uscate, împodobită cu panglici colorate.

Cum decorezi masa de Crăciun?

Sunt persoane care abia așteaptă să se facă remarcate în rândul invitaților prin decorarea cât mai opulentă a mesei festive. De o față de masă de sezon, până la aranjamente florale de la Maison d'Or festive, totul ține de imaginația și de bugetul alocat pentru sărbători.

Chiar și o față de masă de culoarea roșie poate fi o opțiune clasică, câtă vreme se adaugă veselă din porțelan și pahare din cristal. În ceea ce privește tacâmurile, o bună opțiune este să adaugi o tentă de auriu.

De asemenea, poți decora masa de Crăciun cu figurine în formă de reni, oameni de zăpadă, brazi mici, fundițe, lumânări și chiar conuri de brad. Pentru un efect stylish se recomandă ca lumânările să fie amplasate pe suporturile de ceainic aurii sau în formă de con de pin.

Decorarea șemineului

Dacă ai un șemineu, cum poți aduce mai bine atmosfera festivă decât decorându-l cu cu crenguțe naturale de brad, pandantive și șosete de cadouri personalizate. Totul va arată nordic și primitor, precum casele văzute în filme sau în reviste de interior. Ele pot fi așezate pe marginea mobilierului, de parcă ar fi fost lăsate acolo întâmplător.

 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest