Ce soluţie a găsit Monica Tatoiu pentru a scăpa de facturile uriaşe. De anul trecut, vedeta a făcut reclamații peste reclamații, ba chiar a schimbat și furnizorul, însă degeaba. „La mine, facturile sunt mari încă de anul trecut, din octombrie. Era să fac infarct. Am făcut reclamații încă de atunci. Am schimbat, între timp, furnizorul. Dar mi-am cumpărat lemne, am curtea plină. Acum câteva zile au fost 19 grade.”, a povestit afacerista, pentru Impact.ro.
articolul continua dupa recomandari
Pentru că nu mai vrea să scoată atât de mulţi bani din buzunar, și-a făcut socotelile și a ajuns la concluzia că cel mai potrivit în acest moment ar fi „să se scoată de la întreținere” și să se mute în țările calde.
„Voi pleca în Guadalupe cam toată luna noiembrie. Apoi vin, fac sărbătorile acasă, după care, de pe 26, voi pleca în Caraibe. Merg la scufundări și mă mai întorc pe 23 februarie. Foarte mulți englezi, spanioli, francezi închid casele, lasă temperatura doar să nu înghețe țevile, își iau animalele de companie și pleacă.
În Reunion am întâlnit pensionari de la Paris care stăteau trei luni și se întorceau abia în martie. Prețurile sunt foarte ok. Un apartament pe malul mării în Reunion de două camere te duce la 500-600 de euro, iar mâncarea nu e scumpă. E mai ieftin ca la București. Eu am șase pisici, iguana, dar va rămâne prietena mea, care stă sus la etaj, și va avea ea grijă”, a mai spus Monica Tatoiu.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc