Marin Barbu, cunoscut de lumea întreagă ca Nea Mărin, se menține la 64 de ani mai bine decât alte persoane de vârsta lui. Pentru coregraf, vârsta este doar un număr, și a dezvăluit într-un interviu pentru viva.ro, cum reușește să facă asta.
articolul continua dupa recomandari
Cunoscut pentru emisiunle care l-au făcut celebru, omul de televiziune a făcut mărturisiri despre cum este, de fapt, în spatele camerelor de filmat.
„Nea Mărin este un copil de la țară, din Conțești, județul Teleorman, care a învățat să joace călușul de la vârsta de 6-7 ani. A plecat cu tradiția după el la București și a ajuns la Ansamblul Tineretului al Comitetului Central București. Dansează de 57 de ani, timp în care a jucat pe toate scenele din România și din străinătate. Se ocupă, în același timp, de pregătirea multor ansambluri profesioniste din România și de Școala de dans românesc Larisa și Marin Barbu, împreună cu fiica lui”, a spus Nea Mărin despre el.
Pentru a avea o condiție fizică la o vârstă înaintată, coregraful spune că obișnuiește să facă sport zilnic, imediat ce se trezește, dar și că are obiceiuri alimentare foarte bine stabilite.
„De ani de zile îmi încep diminețile făcând mișcare. La primele ore, înot sau merg cu bicicleta. În timpul liber îmi place să călătoresc, iar de când a ieșit soția la pensie, mergem împreună cu nepoții prin locurile frumoase pe unde am filmat eu. De Sărbători, am fost în Maramureș și în Bucovina.
Nu sunt un gurmand și mănânc foarte multe legume și fructe. Îmi place să îmi pregătesc singur micul dejun și cina, de prânz se ocupă soția, iar mesele sunt întotdeauna la ore fixe. În fiecare dimineață la 7.00 mănânc roșie, ardei, castravete, brânză de la țară și beau o cană de ceai. Prânzul este la 13.30, iar cina la 18.30-19.00.
Nu mănânc mezeluri, iar timp de douăzeci de ani, de la 40 la 60 de ani, nu am consumat carne de porc și mi-a fost foarte bine. De trei ani și jumătate încoace am început să mănânc foarte puțin. Îmi place carnea de rață, gâscă, curcă, bibilică, în principiu carne de țară, de la mătuși sau prieteni…”, a adăugat Nea Mărin.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc