Delia, adevărul despre operațiile estetice: „Decât să dai banii pe o cremă...”

 

Delia se menține impecabil la vârsta de 41 de ani. Tocmai din cauza acestui lucru, fanii au acuzat-o de-a lungul timpului că ar fi apelat la diferite operații estetice pentru a se ține departe de riduri și de alte imperfecțiuni. Zilele acestea, artista a primit din nou o remarcă în mediul online de la o fană care spună că elixirul tinereții, în cazul ei, este reprezentat de botox și de acid hialuronic. Cu această ocazie, vedeta s-a hotărât să spună lucrurilor pe nume și să dezvăluie dacă a apelat, sau nu, la astfel de intervenții.

„Mie botoxul mi se pare… decât să dai banii pe o cremă antirid, mai bine îți rezolvi problema.  Dacă mă încrunt, în cazul meu fac o cută la nas, zici că sunt cățel nervos, le fac genetic, nu au legătură cu vârsta. Dar botoxul nu te face mai frumos, ci doar îți blochează un mușchi. Acidul hialuronic la nivelul feței nu am încercat și cum îmi arată mie simetria naturală a feței, nu cred că am nevoie, e ok. N-aș avea nevoie de bărbie sau de pomeți, îi am dintotdeauna. La buze am încercat, mi se pare drăguț să fie mai pline, dar totuși nu exagerat”, a dezvăluit Delia în mediul online.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest