Cunoscutul influencer le-a împărtășit urmăritorilor săi de pe rețelele de socializare o serie de sfaturi pentru a avea succes în viață.
articolul continua dupa recomandari
Dorian Popa le-a ținut fanilor de pe Instagram o lecție deschisă despre cum pot avea succes în viață. „Profesorul” are cu ce să se laude: duce o viață de nabab după ce a reușit cam în orice aspect în care s-a implicat. Ultima lovitură pe care a dat-o este restaurantul său de tip fast-food.
A început să fie cunoscut pe rețelele de socializare, apoi și-a făcut debutul în actorie, jucând într-un cunoscut serial. A cântat, iar între timp s-a dedicat și vloggingului, ajungând în cele din urmă un antreprenor de succes. Le-a arătat fanilor din mediul online cum și-a ridicat propria casă, cărămidă cu cărămidă, pentru a ajunge apoi să facă un întreg cartier, vânzând case la cheie.
Ultima lovitură a dat-o în domeniul horeca: deschizând un restaurant de tip fast food. Iar publicitatea a venit gratuit, după ce a oferit primele 3.000 de shaorme gratuit, făcându-se coadă la restaurantul său. Cu atâta experiență în spate, Dorian Popa este persoana potrivită care poate da lecții și sfaturi despre cum poți să obții succesul, pentru că în orice a încercat a izbutit.
”Unul dintre cele mai importante aspecte privind reușita cotidiană este eficiența. Întotdeauna încercați să vă programați lucrurile de așa natură încât să vă iasă cât mai multe, în cât mai puțin timp. Am zis că la ora șapte ies din București spre Vâlcea, mai am câteva minute și sunt direct pe A1”, le-a transmis Dorian fanilor de pe Instagram.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc