După ce s-a întors din Caraibe, Eliza Natanticu a ratat vacanța la ski: „Nu se oprește inflamația”

 

Blonda a povestit în exclusivitate la Star Magazin de la Antena Stars cu ce probleme s-a confruntat de a trebuit să renunțe la planurile de vacanță din această perioadă.

 

Eliza Natanticu a impresionat cu calitățile de care a dat dovadă atunci când a participat la o serie de show-uri TV, cum ar fi X Factor, Splash! Vedete la apă, Asia Express, dar și Te cunosc de Undeva, acolo unde a făcut echipă cu soțul ei. O luptătoare înăscută, blondina a fost însă țintuită la pat de o răceală groaznică.

 

Soția lui Natanticu a încercat la început să rezolve situația cu tratamente naturiste, iar dacă acestea nu vor avea efectele dorite, vedeta spune că va trece pe medicamentație. Până atunci însă, Eliza și-a schimbat programul pentru această perioadă, renunțând pentru moment la vacanța la ski pe care o avea deja programată.

 

”Nu am pățit nimic grav, însă m-am trezit cu gâtul inflamat astăzi și m-am gândit că nu e ok să mă duc acum la munte. Prefer să mai stau puțin, să îmi revin, și apoi să mă duc liniștită. Am început tratament acasă, cu naturiste, cu ce știu eu, cu ceai de ghimbir, cu puțină miere, cătină. (...)Ceaiul ăsta de curcuma cu ghimbir, cu scorțișoară, cu cătină și miere, este cel mai puternic antibiotic natural. În primă fază încep cu acestea, și dacă nu am rezultate și nu se oprește inflamația, atunci merg mai departe pe medicație, dar de fiecare dată am rezultate și îmi trece chiar într-o zi. Nu am avut deloc o stare bună și am zis că nu e cazul să mă duc la munte unde e frig. La ski mai inhalez aer rece și poate să se agraveze. Am zis că stau să tratez simptomele. ”, a spus Eliza la Star Magazin.

 

Eliza Natanticu s-a întors recent din cea mai scumpă, evaluată la 10.000 de euro, dar și cea mai frumoasă vacanță în care a fost: ”Am prins o vreme absolut superbă în Caraibe. A fost cea mai frumoasă vacanță din viața mea de până acum. Am vizitat o grămadă de insule virgine și niște peisaje cum numai în cărțile poștale vedeam când eram mici. A fost chiar cea mai frumoasă vacanță.”


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest