Florica Baboi a avut un parcurs senzațional în concurs, a început cu o doză mica de încredere și a sfârșit pe primul loc, câștigând marele premiu de 30.000 de euro. Concurenta nu s-a așteptat ca ea să fie cea care va obține victoria, motiv pentru care a avut o reacție memorabilă și a izbucnit în plâns. Mai mult, Sorin Bontea a fost pe culmile fericirii după ce a aflat vestea.
articolul continua dupa recomandari
Ultima ediție a emisiunii Chefi la cuțite s-a terminat cu o victorie total neașteptată, dar care i-a bucurat pe toți cei din platou. Câștigătoarea a fost Florica Baboi, care a reușit să surprindă de fiecare dată cu dedicarea și munca pe care a depus-o pentru a ajunge la așteptările tuturor. La început, Florica nu a avut așteptări mari în ceea ce privește parcursul său în emisiune, astfel că s-a bucurat și atunci când a trecut de preselecții, fără șă știe ce urmează.
Victoria din marea finală a Floricăi a adus-o pe culmile fericirii, spunând că și-a îndeplinit un vis. Chiar dacă la început nu i-a venit să creadă, ulterior s-a bucurat de realizarea ei alături de toți cei din platou.
”Doamne, visul meu. Simt că leșin, nu mai pot, îmi bate inima de mor. Am câștigat! Doamne, cât mi-am dorit. Mi se pare că este un vis. Chef Florica Baboi, vai de capul meu. Nu pot să cred, nu am câștigat viața mea nimic. Nu este doar al meu, datorită lor că m-au făcut câștigătoare. Toată viața mea, până când o să mor o să le mulțumesc și o să mă gândesc la ei”, a spus Florica Baboi.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc