Lili Sandu recunoaște că l-a mințit pe tatăl ei în adolescență pentru a-și urma propriul vis

 

Cunoscuta actriță și cântăreață din România a fost protagonistă unei minciuni imense în adolescență, când a încercat să urmeze ceea ce își dorea cu adevărat: studii în muzică și actorie. Tatăl său, însă, a fost dezamăgit de alegerea ei și de faptul că a mințit-o. Aflând că fiica sa a dat admitere la un liceu de muzică, în loc să meargă la unul teoretic, a avut un șoc. Cu toate acestea, Lili Sandu a avut sprijinul necondiționat al mamei sale, care a susținut-o în alegerea ei.

Lili Sandu și-a demonstrat talentul în muzică și actorie încă din adolescență, astfel că a vrut să urmeze și studii în această direcție. Tatăl său își dorea să meargă la un liceu obișnuit, alegând o filieră teoretică, dar planul a fost altul. Actrița a dat admitere la liceul de muzică și nu a ascultat de sfaturile tatălui său. O avea ca aliat pe mama ei, femeia a susținut-o necondiționat și a reușit tot ce și-a propus. Lili Sandu a intrat a doua în școală, având o medie foarte mare, iar tatăl său a avut un șoc în momentul în care a aflat.

”Eu l-am mințit pe tata când am dat admiterea la liceu. Știa că merg la un liceu, dar m-am dus la altul. Mama m-a susținut. El voia la Spiru Haret și eu la muzică. I-am spus că am intrat a doua, dar la liceul de muzică, nu i-a venit să creadă”, a spus Lili Sandu într-o emisiune TV.

Deși a avut o adolescență plină de provocări, Lili Sandu a reușit să-și îndeplinească visul de a deveni artistă. Aceasta s-a remarcat în muzică și actorie, fiind una dintre cele mai apreciate figuri din showbiz-ul românesc. Cu toate acestea, viața nu i-a fost întotdeauna ușoară. După ce a devenit mamă, Lili Sandu a trecut prin momente dificile, suferind de depresie post-natală.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest