Mesajul emoționant al lui Dorian Popa, după ce a primit vestea tragică. "A murit Andreea!"

 

Dorian Popa și-a încheiat ziua cu o veste tragică, care l-a făcut să reamintească tuturor ce este cu adevărat important în viață. Artistul a aflat că Andreea, o tânără bolnavă pe care a încercat s-o ajute, s-a stins și a fost vizibil afectat.

Fostul actor din ”Pariu cu viața” este una dintre vedetele care se implică în cazuri umanitare și se duce personal la cei care îi cer ajutorul. Așa a făcut și în cazul Andreei, dar intervenția lui nu a fost de ajuns pentru a o ține în viață pe tânără.

Luni seară, Dorian a primit un mesaj în care i s-a dat vestea cp Andreea nu mai este printre cei vii. Totuși, persoana care l-a anunțat, cea care le-a și făcut legătura celor doi, i-a mulțumit pentru că a vizitat-o pe tânără, aceasta fiind ultima ei dorință.

„A murit Andreea, cea cu transplantul de celul la care te-am rugat să mergi la medic. Îți mulțumesc din suflet, pentru că a fost ultima dorință a ei, de a te vedea ... atât de mult m-a rugat să vorbesc cu tine, să te vadă. Îți mulțumesc, om minunat. Dumnezeu să o odihneascaă în pace acolo unde nu există durere și întristare!”, este mesajul prin care artistul a aflat vestea tragică.
 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest