Frații Tate rămân în arest pentru încă 30 de zile, după ce Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţiile depuse de Andrew și Tristan Tate împotriva deciziei de prelungire a mandatelor de arestare emise pe numele lor. Pe lângă avocatul din România, cei doi au fost consiliaţi în sala de judecată și de o celebră avocată din SUA, care a apărat de-a lungul timpului mai multe vedete de la Hollywood, printre care pe Mike Tyson şi Chris Brown.
articolul continua dupa recomandari
Apar informații noi în cazul fraților Tate. Din documentele aflate la dosarul de la Curtea de Apel Bucureşti reiese că este nevoie de probe suplimentare care să susțină acuzațiile femeii care spune că a fost victima unui viol.
„În ceea ce priveşte infracţiunile de viol reţinute în sarcina inculpatului T. A. E., în acord cu judecătorul de la instanţa de fond şi completul colegial de drepturi şi libertăţi consideră că se impune administrarea de probe suplimentare, care să coroboreze declaraţiile persoanei vătămate şi să lămurească situaţia de fapt”, se arată în încheierea de şedinţă a Curţii de Apel Bucureşti prin care magistraţii au prelungit mandatele de arestare preventivă pentru Andrew Tate, fratele acestuia şi complicele celor doi.
Din încheierea de şedinţă a Tribunalului Bucureşti din 230 ianuarie reiese vă fapta de viol de care este acuzat Andrew Tate s-ar fi produs în luna martie a anului trecut. „La data de ....03.2022, la Hotelul ...din mun. ..., inculpatul ..., a constrâns-o pe persoana vătămată ... prin exercitarea de presiuni psihologice şi verbale, augmentate de întregul context factual în care se regăsea, să întreţină relaţii sexuale normale şi orale cu acesta şi cu numitele ... şi ...”, este acuzaţia adusă de anchetatori şi reţinută în documentele instanţei.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc