Oana Roman regretă scandalul cu Marius Elisei: „Poate și eu am exagerat”

 

Oana Roman a avut o reacție neașteptată în mediul online. După multe mesaje în care vedeta și-a pus la zid fostul soț, adresându-i extrem de multe cuvinte grele, acum aceasta spune că regretă întreaga situație. Aceasta recunoaște faptul că a exagerat pe alocuri și spune că presiunea, dar și lucrurile pe care le avea pe cap au determinat-o să recurgă la asemenea lucruri.

„Mai vreau să spun ceva, pentru că tot este duminică și este zi sfântă și este o zi în care trebuie să ne liniștim, în care trebuie să ne odihnim. Am stat și m-am gândit foarte serios zilele astea la tot ce s-a întâmplat, la tot ce s-a spus și cred că totul a fost greșit. Poate și eu am exagerat pentru că am fost pusă într-o situație foarte dificilă și m-am trezit singură cu prea multe pe cap și dacă am greșit, îmi cer scuze și vreau să încheiem”, a mărturisit Oana Roman pe InstaStory.
 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest