Oana Zăvoranu: „Mă confrunt cu probleme grave pe care cu ajutorul lui Dumnezeu le voi depăși”

 

 
Oana Zăvoranu nu traversează cea mai bună perioadă din viaţa ei. În ultima vreme, s-a confruntat cu multe probleme financiare şi ca şi cum asta nu ar fi fost suficient, s-a despărţit de Alex Ashraf, care se pare că are deja o altă iubită.


Şi nu, necazurile nu s-au oprit aici. Acum, casa vedetei a fost scoasă la licitație din cauza datoriilor pe care le-a acumulat până în prezent. Suma pe care vedeta ar datora-o este de 5.200 euro, dar și 6.046,86 de lei cheltuieli de judecată. Potrivit spynews.ro, la jumătatea lunii februarie va avea loc licitaţia. Querida are, însă, nădejde la Dumnezeu.

Scoaterea la licitație a imobilului în care locuiește Oana Zăvoranu vine în urma unui proces pe care aceasta l-a pierdut în urmă cu un an. La momentul respectiv, magistrații au decis faptul că vedeta trebuie să restituie unui bărbat – cu care a încheiat un act notarial prin care s-a împrumutat – suma de doar 5200 de euro și puțin peste 6.000 de ei, cheltuielile de executare silită. La toate acestea, conform anunțului de vânzare, se vor adăuga și penalitățile, dobânzile legale și cheltuielile de judecată și cele de executare până la finalizarea licitației.

„N-am murit! Mă confrunt cu probleme grave pe care cu ajutorul bunului Dumnezeu le voi depăși. Așa se întâmplă când taci, crezi în «prietenii» mizere și te lași furat de hoții care strigă «hoții»… sau de «frați și surori», chiar dacă natural nu îi ai. Voi fi mai activă, pentru că am tăcut și am îndurat ca un martir. Adevărul întotdeauna triumfă! Cine crede că denigrând ceea ce iubesc, pe mine și ceea ce am făcut în viața mea fără să iau ceva de la cineva, o să câștige, se înșală amarnic”, a spus vedeta, pe pagina sa de Instagram.
 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest