Olivia Newton-John, starul din „Grease”, a murit. Regretata artistă a fost răpusă de cancer

 

Australienii s-au declarat marţi şocaţi şi întristaţi când au aflat vestea decesului legendei pop din anii '70 şi '80 Olivia Newton-John, vedeta celebrului musical ''Grease'', la vârsta de 73 de ani, în reşedinţa sa din sudul Californiei.

Începând cu prim-ministrul Australiei, omagiile dedicate artistei recompensate cu patru trofee Grammy şi care a crescut în Australia au curs în valuri. A fost lăudată pentru munca sa pasionată pentru promovarea cercetării şi îngrijirilor în domeniul cancerului după ce s-a luptat cu această boală timp de de 30 de ani.

În Sydney, rezidenţii laolaltă cu turiştii au împărtăşit amintiri dragi din vremea copilăriei marcate de melodii din repertoriul lui Newton-John, printre care piese precum ''Physical'' şi ''Hopelessly Devoted to You''.

''M-am uitat (la ''Grease'') de nenumărate ori când eram copilă şi adolescentă, aşa că da, este un mare şoc. Este o legendă a Australiei, foarte trist, mult prea tânără pentru a muri'', a declarat în Sydney Clara Zwack, o cercetătoare ştiinţifică.

Televiziunea australiană a fost invadată cu numeroase cereri de a difuza piesa lui Newton-John din 1980 ''Xanadu'', din coloana sonoră a filmului cu acelaşi titlu.
 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest