Seria surprizelor celui de-al doilea sezon Stand-Up Revolution, ce va avea premiera vineri, de la 21:30, la Antena 1, continuă! Otilia, Elena Voineag, Johny Romano, Bogdan Urucu şi Bebeto Yldirim se numără printre primele persoane publice care au acceptat provocarea de a face stand-up în cadrul competiției! Cum s-au descurcat, dar și care au fost reacțiile juraților Stand-Up Revolution când i-au văzut pe scenă, telespectatorii pot afla urmărind gala de vineri seara, difuzată imediat după ediția specială iUmor – iRoast, de la 20:30.
articolul continua dupa recomandari
Teo, Vio, Costel, Maria Popovici şi Dan Badea au fost extrem de surprinși atunci când s-a ridicat wall-ul şi au văzut pe scena Stand-Up Revolution nume importante din domenii diferite. Obișnuită și cu scenele mari de peste hotare, unde a concertat de multe ori, Otilia Bilionera a venit pregătită cu un moment de stand-up despre animale. „E clar că e cineva obişnuit cu scena!”, a intuit Dan Badea încă de la început, în vreme ce Costel a spus şi el „E foarte cunoscută vocea!”. Cel care a ghicit că e vorba despre o cântăreaţă a fost Vio, în vreme ce Maria i-a spus la final: „Pentru cineva care face asta pentru prima oară, ai fost foarte tare! Întregul moment va putea fi urmărit mâine seară, de la 21:30, la Antena 1.
Elena Voineag a creat un număr despre o relație de iubire trăită în zilele noastre – desigur, cu plusuri și minusuri. „Are 44 de ani, nu răspunde la: «baby», răspunde la: «bre». Ne-am cunoscut pe Tinder (...)”, şi-a început momentul Elena, iar ce a urmat a stârnit hohote de râs pe platoul Stand-Up Revolution. Johny Romano a venit la audițiile Stand-Up Revolution, cu un moment inspirat de întâmplări din propria copilărie. „Vreau să vă vorbesc despre relația mea cu tatăl meu!”, a povestit artistul care i-a cucerit pe jurați cu naturalețea sa.
Bogdan Urucu lucrează la Poliția Capitalei, în cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră, iar în timpul liber este influencer. Fiind obișnuit cu camerele de filmare, el a pregătit un moment de stand-up inspirat din viața lui. „N-am făcut stand-up niciodată, nici eu nu știu ce caut aici... Doar unii dintre voi, cine știe... probabil că m-au mai văzut pentru că: ori le-am luat permisul, ori le-am dat amendă. Eu, întrucât sunt polițist la brigada rutieră“, a spus în glumă agentul.
Cunoscut drept cel mai sexy „sugar-daddy“ de pe TikTok, Bebeto Yildirim a venit la Stand-Up Revolution ca să-i cucerească pe jurați cu șarmul lui. El a pregătit un număr special, alături de patru domnișoare sexy. Cum s-a descurcat acesta, dar şi ceilalți concurenți și în echipa cărui jurat au ajuns cei care au participat la audiții, telespectatorii pot descoperi urmărind premiera Stand-Up Revolution vineri, începând cu ora 21:30, la Antena 1, imediat după ediţia specială iUmor – iRoast, de la 20:30.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc