Filmările pentru prima ediție a emisiunii „Splash! Vedete la apă“ au coincis cu ziua de naștere a Ramonei Olaru. Din acest motiv, prezentatoarea a absentat motivat de la bazinul Olimpic de la Bacău, iar rolul ei a fost preluat de Diana Munteanu, care s-a bucurat să facă echipă cu Monica Bîrlădeanu şi Răzvan Fodor.
articolul continua dupa recomandari
Deși nu a fost prezentă când s-au înregistrat primele cadre ale celui mai răcoritor show al verii, Ramona Olaru a fost cu gândul la colegii săi, cărora le-a transmis un mesaj emoționant în timp ce se afla pe o plajă de la malul Mării Negre.
„Vă mulțumesc că m-aţi ajutat să pot petrece cu prietenii mei aici, de ziua mea. Și, mai ales, îi mulțumesc Dianei, care este o prietenă de nădejde și iată, că te poți baza pe ea oricând“, a mărturisit Ramona Olaru într-o filmare. „Prietenii, la nevoie se cunosc. Iar noi facem asta întotdeauna“, a completat Diana Munteanu, bucuroasă că i-a fost de ajutor. Întregul moment va putea fi urmărit joi, 11 august, de la 20:00, la Antena 1, în cadrul premierei celui mai răcoritor show al verii.
Cel de-al cincilea sezon „Splash! Vedete la apă“ aduce cu el mai multe surprize. În fiecare săptămână, vor exista ediţii de calificări, în urma cărora primii doi concurenţi cu cel mai mare punctaj vor ajunge direct în finala difuzată duminica, de la 20:00, la Antena 1, unde vor lupta pentru premiul săptămânal pus în joc: 10.000 de lei.
Iulia Albu, Clara Gherase, Nea Mărin şi Cosmin Natanticu vor urmări salturile și vor nota pe lângă tehnică și curaj, și evoluția participanților din prima zi de antrenament și până în clipa săriturilor efectuate în cadrul concursului. Lor le vor fi alături şi prezentatorii show-ului, Monica Bîrlădeanu, Ramona Olaru şi Răzvan Fodor, care le vor oferi ultima doză de curaj înainte de salturile de pe platformele de 3, 5, 7 sau chiar și 10 metri ale bazinului olimpic de la Bacău. În noul sezon va fi prezent și cuplul comic format din Paula Chirilă şi Romică Ţociu – cei doi se vor asigura că atât cei prezenți pe platourile de filmare, cât și telespectatorii își vor lua doza necesară de zâmbete/serotonină.
La fel ca în sezoanele trecute, Claudia Tiu, Cătălin Cozma și Bogdan Ioniță sunt cei trei antrenori de la „Splash! Vedete la apă“ care îi vor ajuta pe concurenți să își perfecționeze săriturile, dar și să își învingă fricile.
Ce salturi au ales să execute primii 18 participanți și de pe care platforme, telespectatorii pot afla urmărind cel mai nou sezon „Splash! Vedete la apă“ din 11 august, joi şi vineri, de la 20:30 şi sâmbătă şi duminică, de la 20:00, la Antena 1.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc