Roxana Vancea, scandal cu un internaut! De la ce a pornit totul: „Am mâncat două deserturi cu Denis Radu, care îmi este martor”

 

Vedeta a fost acuzată că minte atunci când spune că indiferent ce mănâncă nu se îngrașă. Invariabil a venit și replica Roxanei.

 

Roxana Vancea a susținut recent, pe internet, că nu ține deloc cont de alimentație în ultima perioadă, dar reușește să se mențină în formă, indiferent ce mănâncă. Un internaut a acuzat-o că minte, atât în această privință, cât și în legătură cu bronzul pe care-l are, acesta apreciind că nu poate avea o asemenea culoare a tenului fără folosirea unor cosmetice.

 

Roxana a decis să îi dea replica celei care a acuzat-o că minte. Vedeta a subliniat că nu recomandă regimul pe care îl are în prezent, pentru că își permite să mănânce orice, dar doar pentru că alăptează și nu ia în greutate deocamdată. În plus, ea a mai susținut că nu a folosit vreodată autobronzant.

 

„Autobronzant nu am folosit în viața mea, bronzată non-stop nu sunt, de mâncat mănânc doar prostii. Și în momentul ăsta mănânc și vin de la restaurant, unde am mâncat două deserturi cu Denis Radu, care îmi este martor. Și nu, nu mă îngraș. Am 45 sau 46 de kg, pentru că alăptez. Am înțeles că ai 20 de ani și nu știi de capul tău din story-urile următoare, că nu ți-a intrat să mă împachetezi suficient într-unul. (...) Dacă nu știi ce vorbești, mai bine taci. (...) Eu în momentul de față fac ceva greșit, dar care pe mine nu mă afectează la momentul de față, dar dacă m-ar fi afectat, fii sigură că aș fi mâncat dietă.”, a transmis Roxana Vancea, pe InstaStory


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest