Sorin Ilieș, ”cuțitul de aur” din echipa lui Sorin Bontea, a părăsit competiția. În seara aceasta, Cătălin Scărlătescu deschide bomba, premiul surpriză al jocurilor din culise!

 

Ediția de aseară Chefi la cuțite, difuzată de Antena 1 de la ora 20:30, a adus o înfruntare între echipe cât se poate încinsă, mai ales după ce Chef Cătălin Scărlătescu a folosit o amuletă care a îngreunat mult misiunea echipelor conduse de Chefii Florin Dumitrescu și Sorin Bontea ”Concurenții echipelor adverse vor fi legați doi câte doi, inclusiv cu Cheful, dacă există număr impar” a fost porunca amuletei lui Cătălin Scărlătescu – astfel că adversarii lui au fost nevoiți să găsească tot felul de metode ingenioase pentru a fi eficienți în timpul probei, în condițiile date. Tema battle-ului a fost pregătirea unei tocane, din carne de iepure pentru echipa lui Sorin Bontea, din carne de mistreț pentru echipa lui Florin Dumitrescu, și din carne de vită pentru echipa lui Cătălin Scărltescu. Battle-ul a fost jurizat de Damian Drăghici și muzicienii din band-ul său, iar câștigătorii în urma voturilor au fost concurenții conduși de Chef Dumitrescu. Partea a doua ediției a adus o eliminare-șoc! În proba individuală care le-a cerut concurenților din echipele intrate la duel să gătească ciuperci, cea mai slabă farfurie a purtat o semnătură grea: Sorin Ilieș, deținătorul cuțitului de aur din echipa lui Bontea și concurentul căruia, în audiții, toți Chefii i-au oferit cuțitele de aur. ”Doamne ferește! Băiatul ăsta știe să gătească. E de necrezut! Este peste puterea mea de-a înțelege”, a fost reacția lui Sorin Bontea, după ce a aflat că Sorin Ilieș a primit doar 4 puncte pentru farfuria lui. ”Mi se pare tragic că cineva bun poate avea o zi proastă și să gătească pe lângă”, a spus Chef Dumitrescu.

Cea de-a patra confruntare între echipe din sezonul 10 a fost urmărită, în minutul de maximă audiență 21:42, de peste 1,7 milioane de telespectatori, ediția de aseară Chefi la cuțite ocupând poziția de lider de piață pe toate categoriile de public, în intervalul 20:26-23:45 în care a fost difuzată. Astfel, pe tronsonul publicului comercial, Chefi la cuțite a condus topul cu o medie de 6.5 puncte de rating și 23.3 % cota de piață, în vreme ce Pro Tv se clasa pe locul al doilea cu 5.5 puncte de rating și 19.8% cota de piață. Pe segmentul publicului urban, Antena 1 a fost lider cu o audiență medie de 6.6 puncte de rating și 18.1% cota de piață, Kanal D clasându-se pe locul al doilea, cu o medie de 5.3 puncte de rating și 14.7% cota de piață. Și la nivelul întregii populații a țării show-ul a fost lider, cu o audiență medie de 6.7 puncte de rating și 17.5% cota de piață, Pro TV ocupând locul al doilea cu 6.3 puncte de rating și 16,4% cota de piață.

Ediția din seara aceasta ar putea sta sub avertismentul ”Atenție, pericol de explozie!”, pentru că pe frontul culinar de la Chefi la cuțite se dau lupte grele. Chef Cătălin Scărlătescu reușește să crească pulsurile celorlalți doi Chefi și tuturor competitorilor atunci când decide să... deschidă bomba! Este vorba despre premiul surpriză câștigat de el la jocurile din culise. Oare ce se ascunde în bombă și ce decizie va lua Chef Scărlătescu în acest battle? Hotărârea lui de a deschide bomba îi va ține pe toți cu sufletul la gură, într-o competiție în care lucrurile devin din ce în ce mai grele. ”I-am dat o dedicație lui Bontea, bomba e a lui, o să-l bombardez din toate pozițiile”, a avertizat Chef Scărlătescu. Un avertisment care pleacă spre cel mai afectat dintre Chefi, după pierderea neașteptată a lui Sorin Ilieș. ”Pe mine m-a dat complet peste cap. Cred că plecarea lui Sorin a destabilizat echipa, pentru că el ne aducea cumva împreună”, a declarat Andrei Mihalcea, concurentul lui Bontea. ”Plecarea cuțitului de aur a avut un impact mare pentru noi”, a adăugat Arminia Grad, din aceeași echipă. De cealaltă parte, Chef Dumitrescu pornește încrezător în lupta culinară: ”Intrăm în battle-ul 5 cu gândul de-a câștiga”, a anunțat el. Ce va scoate la iveală bomba lui Cătălin Scărlătescu, dar și ce echipă va câștiga cea de-a cincea înfruntare și cine va pleca acasă telespectatorii vor afla în ediția Chefi la cuțite difuzată de Antena 1 în această seară, de la 20:30.


 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest