Sorina Guță trece prin momente foarte dificile. Se va opera în perioada următoare, deși inițial medicilor le-a fost frică că ar putea să nu supraviețuiască, fiind vorba de o intervenție destul de complexă.
articolul continua dupa recomandari
”Eu îi mulțumesc bunului Dumnezeu că mă simt mult mai bine decât am fost, am fost la turci, am stat internată 6-7 zile în spital, mi-au făcut toate investigațiile și au ajuns la concluzia că nu mă pot opera că am avut saturația foarte mică, 74, am avut tensiunea foarte scăzută, n-am avut oxigenul destul în plămâni și în sânge, sângele l-au găsit foarte inflamat de la țigări”, a spus Sorina Guță la Antena Stars.
Sorina Guță a spus apoi că medicii i-au dat un tratament și i-au spus să revină în Turcia pentru a fi operată.
”Mi-au dat un tratament că mi-au zis că nu-și asumă riscul să mă opereze că s-ar putea să nu mă mai trezesc, mi-au dat un tratament, la urmă a intrat la ei Ramadanul și mi-au dat tratament de 2-3 săptămâni și m-au trimis acasă în România și mi-au zis că mă sună ulterior pentru operație.
În 9 zile maxim sper să mă sune și să mă duc înapoi pentru operație. Valva principală de la inimă și care pompează sângele și duce oxigenul în plămâni e distrusă, trebuie schimbată valva principală”, a mai zis Sorina Guță.
Cântăreața a mărturisit că în momentul de față are peste 10.000 de euro strânși pentru operație. A reușit să strângă această sumă prin donații, cu ajutorul lui Tzancă Uraganu și al fanilor de pe rețelele sociale. La acești bani, mai are de adăugat câteva mii de euro.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc