Talibanii îl susțin pe Andrew Tate după ce a fost aresat

 

Talibanii vor să îl vadă pe Andrew Tate în libertate cât mai repede, după acuzațiile grave care îi sunt aduse. Ce a discutat jurnalista Sameera Khan cu reprezentanții forțelor de ocupație din Afganistan. A postat mesajul pe Twitter.

Probabil că nimeni nu se aștepta la asta, însă talibanii solicită eliberarea fraților Andrew și Tristan Tate, după ce aceștia au fost arestați de polițiștii români. Potrivit mesajului postat de jurnalista Sameera Khan, aceștia se întreabă din ce motiv nu sunt cei doi deja liberi.

Talibanii sunt de părere că vestul are mare nevoie de libertatea lui Andrew Tate pentru că „societatea occidentală e oprimată de feminism”. Această dorință a reprezentaților forțelor de ocupație din Afganistan a fost confirmată de un jurnalist englez, tot printr-o postare în mediul online.

„Discutăm cu talibanii din Afganistan despre reţinerea lui Andrew Tate. Sunt îngrijoraţi cu privire la soarta lui şi se întreabă de ce nu e liber încă. Consideră că Vestul are nevoie de Andrew Tate, întrucât societatea occidentală e oprimată de feminism”, a scris Sameera Khan.
 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest