Jurații emisiunii Stand-Up Revolution au trecut prin clipe de tensiune la scurt timp după ce unul dintre concurenți și-a încheiat momentul pe scena emisiunii. Totul a început când Costel l-a întrebat pe tânăr dacă își dorește să vină în echipa lui și, imediat ce a auzit răspunsul afirmativ, comediantul a apăsat butonul verde. Ulterior, colegii lui au răbufnit și l-au criticat pentru strategia pusă în aplicare. Tot mâine seară, de la 21:30, pe scena Stand-Up Revolution vor face show Lola Crudu, Teodora Nedelcu, bunica Gherghina și Tudor Costina, imediat după ediţia specială iUmor – iRoast, care începe la 20:30.
articolul continua dupa recomandari
Teo, Vio, Maria Popovici și Dan Badea s-au arătat nemulțumiți de modul în care Costel a jurizat momentul de stand-up al unui participant. Acesta din urmă și-a exprimat dorința de a-l avea în echipă doar după ce a primit răspunsul lui afirmativ. „Ce vrea el nu contează atât de mult. De ce-l întrebi pe el unde vrea să meargă?!“, a comentat Teo, iar Costel a explicat: „Dacă nu ziceai asta (n.r.: «Da»), voiam să-ți dau roșu ca să ajungi în echipa celorlalți, să echilibrăm un pic toată treaba“.
Și Maria Popovici a dezvăluit că este dezamăgită de alegerea colegului ei din dreapta: „Deci, nu funcționează așa concursul ăsta! Eu inventez reguli sau Costel inventează reguli?! Costele, nu așa este concursul ăsta la care tu, ce să crezi, ești deja la sezonul 2! Ar trebui să știi mai bine ca mine“. Şi Dan Badea a dezvăluit: “Uite, cum s-au dezvoltat strategii, uite, cum a fost asta: «Îți dau verde, dar vrei să vii în echipa mea?». Oamenii… îi influențează, mă! (…). Știi ce nu știe domn Bostel: publicul votează! Deci, în mâna voastră este destinul lui! Costele, ai jucat prost!“.
Conștient de valul de critici creat la masa juriului, Costel a ținut să precizeze: „Eu, jur, am vrut să fie în celelalte echipe! Mi se părea că am o echipă foarte puternică și îi vedeam pe ceilalți că erau descumpăniți. (…). Pentru voi am vrut să fac această chestie, să las de la mine și să fie la voi, pentru că eu am!“. Provocat de Teo să își schimbe votul, comediantul a apăsat butonul roșu, spre uimirea tuturor și Ilona Brezoianu a exclamat: „Să vezi tu cum pierzi concursul cu strategia asta! Ai pierdut un concurent foarte bun cu strategia ta!“.
Cine este concurentul pentru care s-a purtat o mică „revoluție“ în rândul juraților, în echipa căruia a votat publicul să ajungă și ce participanți au mai fost în a doua zi de audiții Stand-Up Revolution, telespectatorii pot afla vineri, de la 21:30, pe Antena 1 și AntenaPLAY. Printre cei care vor face show mâine seară se numără: Lola Crudu, Teodora Nedelcu, bunica Gherghina – celebră pe TikTok, unde are aproape 500.000 de urmăritori – și comediantul clujean Tudor Costina. Înainte de noua ediție a emisiunii Stand-Up Revolution, pe Antena 1 se difuzează ediţia specială iUmor – iRoast, de la 20:30.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc