Are un handicap, dar CINE a zis că NU POATE?

 

S-a născut cu tetrapareză, dar a luptat să ajungă un regizor celebru. Şi a reuşit! Tedy Necula este un exemplu pentru toţi cei care se simt la capătul puterilor. Băiatul a venit pe lume cu un handicap de mişcare, dar asta nu l-a împiedicat în drumul său către succes. Tedy şi-a acceptat soarta şi a făcut din viaţa lui o poveste de succes, un model demn de urmat. La 25 de ani, este un regizor apreciat care continuă să-şi urmeze visul.


Tedy Necula s-a născut cu un handicap de mişcare, dar şi-a acceptat soarta cu încrederea că, într-o zi, va câştiga bătălia cu destinul şi-şi va rescrie povestea după propriul scenariu. Dumnezeu a avut grijă de el şi i-a oferit şansa care i-a schimbat viaţa.


Aşa şi-a început Tedy cariera, cu rolul principal în filmul Noro. Suferinţa care îl diferenţia de ceilalţi oameni nu îi permitea să îşi coordoneze braţele, picioarele şi vorbirea, dar, după ani de muncă, băiatul a reuşit să se mişte singur. Nu s-a dat bătut, şi-a conturat un plan şi nu s-a abătut nicio clipă de la el. Nu s-a refugiat într-un scaun rulant pentru că Tedy este convins că „cine spune că nu poate, are un handicap".


Primul contact cu lumea filmului i-a deschis ochii. Tedy l-a jucat pe Norocel, un copil în scaun cu rotile, care lupta să-şi facă părinţii să-l accepte. După acest rol, băiatul s-a îndrăgostit de lumea filmului. În liceu, a învăţat să mânuiască trepiedul şi camera de filmat, reuşind să realizeze patru scurtmetraje până la absolvirea şcolii. Drept cadou, Tedy a lansat, odată cu împlinirea vârstei de 20 de ani, pelicula Tango, un documentar despre hip-hop-ul românesc şi despre cultura urbană din România.


Cu acest gând în minte, Tedy a absolvit Universitatea Media, a devenit regizor cu acte-n regulă, producător Filmmaking România, speaker motivaţional şi trainer în comunicarea socială şi realizare de film.


Poveştile pe care Tedy le-a spus până acum în lung-metraje sunt „Aripi de foc" şi „Învaţă cu atitudine!". Urmează pelicula „Coborâm la prima", primul lung metraj de ficţiune, care costă 50.000 de euro, sumă din care tânărul regizor trebuie să mai strângă jumătate.


Tedy Necula este un exemplu atât pentru oamenii cu handicap, cât şi pentru cei perfect sănătoşi. Cu un curaj nebun, tânărul vrea să cucerească cele mai înalte culmi ale succesului pentru a demonstra că se poate şi că cine spune că nu poate, are un handicap.

 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest