De pe culmile celebrității, pe culmile disperării! A ajuns să vândă haine Second Hand

 

La toţi ni-i greu, până şi Pamelei. Celebra dansatoare exotică a ajuns la sapă de lemn. Se pare că senzuala brunetă nu se mai descurcă cu banii şi a recurs la gesturi extreme. Ca să pună pe masă o pâine, femeia stă pe marginea drumului şi vinde. Ce vinde, aflaţi chiar acum!


A dansat din buric şi a înnebunit mulţimi, dar acum a dat de greu! Pamela, dansatoarea exotică ce incendia atmosfera oriunde îşi făcea apariţia a ajuns să stea pe marginea drumului ca să facă rost de bani.


Bruneta, stabilită la Constanța, nu mai reușește să câștige banii necesari pentru traiul de zi cu zi, aşa că a ieşit la drumul mare să îşi vândă hainele şi obiectele de prin casă. Chiar dacă a făcut istorie cu mişcările ei lascive în faţa camerelor de luat vederi, Pamela este acum disperată. Femeia trece prin clipe dramatice, mai ales că este înglodată în datorii.


De când i-a murit mama, problemele financiare s-au adâncit, iar căsătoria recentă nu pare să îi fi rezolvat neajunsurile. Pamela a lăsat dansul şi s-a apucat aşadar de comerţ. Alături de alți oameni, la fel de săraci ca și ea, bruneta a ajuns într-un târg de vechituri cărând după ea un geamantan. Şi-a întins hainele pe care voia să le vândă pe o pătură și, cu o privire tristă, a așteptat să apară mușterii interesați de obiectele expuse, sperând într-o vânzare cât mai bună.

 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest