Alexandra Stan este una dintre cele mai cunoscute artiste din România, dar se bucură şi de un renume pe plan internaţional. Chiar dacă este în plină ascensiune profesională, când vine vorba de viaţa amoroasă, nu putem spune acelaşi lucru. În cadrul unui interviu, în exclusivitate pentru Antena Stars, artista a dezvăluit care a fost motivul pentru care s-a despărţit de cel, alături de care a stat 4 ani, cât şi de ce s-a întors din SUA!
articolul continua dupa recomandari
După patru ani de relație şi după 16 ani de prietenie, Alenxadra Stan şi cel cu care o vedeam mai mereu pe contul de instagram, nu mai formeaza un cuplu din cauza rutinei. Activităţile comune, locuitul împreună şi statul non stop în doi au dus la o fisură iremediabilă a relaţiei sale, motiv pentru care au decis să o ia pe drumuri separate.
„Suntem foarte buni prieteni. Ne ştim de 16-17 ani, nu ai cum să nu menţii prietenia. E ca şi cum e familia mea, adică cineva cu care te ştii de atâta timp, chiar dacă am încercat o relaţie şi timp de patru ani a fost totul ok. (...) Relaţia ajunsese într-un punct în care stăteam, lucram tot timpul împreună. Petreceam tot timpul împreună. Dădeam mail-uril împreună. Când faci toate chestiile cu un om, intervine rutina, iar după aia simţi nevoia să faci şi altceva. Noi am simțit nevoia să experimentăm şi cu alţi oameni. Şi am decis decât să ne certăm şi să ne înşelăm şi să ne minţim, mai bine să ne despărţim” a spus Alexandra Stan.
După ce s-au despărţit, atât Alexandra Stan, cât şi fostul iubit s-au întors în ţară. Un alt motiv pentru care a venit în România a fost din cauza motanului ei bolnav. Odată stabilită, din nou, pe pământ natal, artista a început proiectele muzicale şi pe care urmează să le lanseze în curând.
„Mi-e puţin dor de America. Urmează să plec, dar întâi trebuie sa termin ce am început aici că am câteva proiecte pe care le-am început aici. Şi nici nu îmi vine să plec până în America şi să stau două săptămâni. (...) A fost o schimbare destul de mare când am plecat, pentru că am pierdut legătura cu tot ce înseamnă Europa, România, nu mai puteam să vin la evenimente. A trebuit sa refuz foarte multe concerte. M-a făcut să mă întorc dorul de casă. Tot timpul stăteam doar o lună şi mă întorceam, pentru că era prea departe, simţeam prea departe de casă. Iar unul din principalele motive pentru care m-am întors a fost motanul meu Hercules, care se îmbolnăvise, îl călcase o maşină, a fost vai de capul lui și acum mi-e dor de el, că m-am mutat în Bucureşti şi el e în Constanţa. (...) Am venit şi pentru că aici am făcut o parte din piese. Şi ştii că acasă este altceva. Şi în America, cât a fost, atât a fost. Am plecat cu Bogdan atunci, dar noi între timp ne-am despărţit şi nu mai avea sens să stăm acolo despărţiţi. A venit şi el cu mine în ţară, dar acum s-a mutat în Portugalia, dar cred că o să se mute în LA., că tot îmi trimite poze cu <<Mai ţii minte cum era în LA pe vremea asta>>. Deci e clar că o să se mute.” a completat Alexandra Stan.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars