Andreea Marin, dezvăluiri despre cei doi copii pe care i-a adoptat! „Mă bucur că am putut să pun umărul şi eu”

 

Este cunoscut faptul că Andreea Marin este „regina” acţiunilor caritabile! Fosta prezentatoare TV nu a putut fi indiferentă suferinţelor pe care le-a întâlnit atunci când s-a plimbat în jurul lumii, astfel încât a decis să înfieze doi copii, pentru a le oferi o viaţă mai bună.

Acţiunea caritabilă a avut loc în urmă cu un deceniu, când Andreea Marin a adoptat un băieţel din China şi o fetiţă din Kenya pentru a le face viaţa mult mai uşoară, oferindu-le sisteme de sănătate şi educaţionale mai bune, cât şi căldura unei persoane care îi iubeşte indiferent de statutul social.

Se pare că fetiţa a fost înfiată în urma unei vizite pe care a avut-o în Africa, fiind profund impresionată de cazul acesteia, iar odată la auzirea situaţiei în care se afla băieţelul din China, vedeta nu a stat pe gânduri şi a devenit mamă şi pentru acesta.

„Am un băieţel în China şi o fetiţă în Kenya. Acum sunt mari şi mă bucur că am putut să pun umărul şi eu, alături de alţi părinţi din întreaga lume care fac asta, la educarea lor, pentru că problema lor mare este lipsa accesului la sistemul de sănătate şi la sistemul educaţional. Practic dacă nu ai şansa să fii educat aşa cum se cuvine, nu îţi creezi o şansă reală pentru viitorul tău. N-ai cum să creşti. Contează şi unde te naşti”, spunea Andreea Marin, la vremea respectivă, potrivit Libertatea.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest