A mai rămas puţin până la marea premieră a celui mai așteptat reality show al momentului, Asia Express, care va debuta pe Antena 1 sâmbătă seară, de la ora 20:00. Turcia este prima destinație a celor 9 cupluri de vedete care au acceptat provocarea inedită de a parcurge Drumul Împăraților, extins pe teritoriul a patru țări spectaculoase. Condițiile dure, un singur euro pe zi, lipsa cazării, a mâncării și a transportului, își vor spune cuvântul încă din primele momente: ”Am o profesie care mă trece, emoțional, prin toate stările, dar ce am trăit în ziua asta cu siguranță nu o să mai trăiesc. Nu am crezut că aceată emisiune poate să te facă și erou și victimă la câteva ore distanță!” va afirma Adriana Trandafir în lacrimi.
articolul continua dupa recomandari
Prima zi a aventurii va începe cu o mare surpriză pentru concurenți, căci ceea ce se anunța a fi o ultimă zi de relaxare se va transforma, de fapt, într-o întrecere plină de adrenalină până la primul steag Asia Express. Startul cursei îi va lua pe nepregătite, iar traseul va fi presărat cu multe misiuni care par greu de îndeplinit. Fizicul și psihicul le vor fi puse la încercare, iar o parte dintre vedete vor ceda încă din primele momente ale competiției: ”Emoțional eram la pământ. Când sunt dărâmată îmi apar doar scenarii negre. Îmi era frică de starea mamei de sănătate, că s-ar putea înrăutăți. Începusem aproape să fac atacuri de panică”, va mărturisi Alexandra Ungureanu într-un moment tensionat.
Cazarea și autostopul îi vor pune pe concurenți în cele mai dificile situații, căci din cauza contextului pandemic se vor lovi de multe refuzuri din partea localnicilor și vor fi nevoiți să caute ore în șir transport sau un acoperiș pe timpul nopții: ”Absolut pustiu. Cine să ne deschidă în miezul nopții? Nimeni nu se uita nici măcar pe geam. E foarte greu, suntem obosiți!”.
Prima etapă a sezonului 4 Asia Express, ce poate fi urmărită sâmbătă și duminică, 18 și 19 septembrie, de la 20:00 și luni, marți și miercuri, 20, 21 și 22 septembrie, de la 20:30, pune la bătaie două lupte pentru amuleta de 1000 Euro și două avantaje prețioase în cursă. Cea mai mare miză, imunitatea, va salva două cupluri calificate de la eliminare, ce vor avea șansa să se relaxeze pentru restul etapei la hotel. Cursa pentru ultima șansă, difuzată miercuri, în ultima zi a primei etapei, va fi un test de presiune pentru trei echipe ce vor lupta din răsputeri să rămână în joc.
Adrenalină, suspans, agonie și extaz, lacrimi de tristețe și explozii de bucurie, toate vor face parte din marea premieră a celui mai dur reality-show, difuzat de Antena 1. Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Mihai și Elwira Petre, Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital, sunt cele 9 perechi dornice de aventură și adrenalină în cel de-al patrulea sezon al celui mai dur reality-show.
Cum va decurge prima etapă, care vor fi echipele cu imunitate, locul căror cupluri de vedete va sta sub semnul întrebării, dar și care au fost reacțiile concurenților în momentul în care au fost anunțați că aventura vieții lor va începe mult mai curând decât s-au așteptat, telespectatorii pot vedea în marea premieră maraton Asia Express- Drumul Împăraților, ce va începe sâmbătă seară de la ora 20:00.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc