Au vrut să se ascundă, dar nu le-a reuşit! Cu cine se află Inna într-o vacanţă de vis! VIDEO

 
+2 click pentru
galerie

Inna este una dintre cele mai apreciate şi cunoscute cântăreţe atât din România, cât şi pe plan internaţional. Chiar dacă toată lumea cunoaște detalii din viaţa profesională a artistei, în ceea ce priveşte viaţa personală, este o fire extrem de discretă.

După luni întregi de activitate, fără nicio pauză, iată că Inna se află acum, într-o binemeritată vacanţă. Frumoasa artistă se bucură de vremea şi de peisajele din Santorini. Dar nu singurică, aşa cum v-aţi fi aşteptat, ci cu cel de care s-a vehiculat că ar fi iubitul său.

În ciuda faptului că nu au postat nicio fotografie împreună, atât Inna, cât şi presupusul iubit au făcut un gest, în care s-au dat de gol. Mai exact, cei doi au postat în aceeaşi perioadă, fotografii din acelaşi loc, lucru care ne face să credem că nu este vorba despre o simplă coincidenţă, ci ba chiar mai mult: despre o vacanţă de vis, în doi.

În urmă cu ceva timp, Inna în cadrul unui interviu în exclusivitate pentru Antena Stars a mărturisit că o entuziasmează gândul de a întemeia o familie: "Mi-ar plăcea să am o familie și o să-mi fac o familie, adică am o familie. Locuiesc cu părinții mei încă, dacă vă vine să credeți, îmi doresc și copii și tot ce își dorește un om care are un job la care pleacă dimineața și se întoarce seara.", a declarat Inna, la Antena Stars.

Inna este o prezenţă extrem de discretă şi misterioasă în ceea ce priveşte viaţa personală. Tocmai de aceea, nu a oferit niciodată detalii despre persoanele cu care a avut o relaţie sau o conexiune amoroasă şi a ţinut să fie cunoscută numai prin prisma vieţii profesionale, acolo unde se bucură de un real succes.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest