Fulgy, băiatul Clejanilor, pare să fie tare ghinionist în dragoste! Şi avem motive sa spune asta! Potrivit Spynews.ro, fiul Vioricăi şi al lui Ioniţă de la Clejani a fost înşelat de o tânără domniţă, iar lucrurile par a escalada rapid într-o direcţie deloc frumoasă.
articolul continua dupa recomandari
În urmă cu câteva zile, Fulgy şi-a pierdut animalul de companie la care ţinea mult, şi, de parcă asta nu era tot, acum tânărul a fost înşelat de o domnişoară cu care a încercat să-şi facă o relaţie.
Nu prea are noroc Fulgy in dragoste, din câte vedem! Artistul este foc şi pară pe o domniţă cu care îşi vedea viitorul. Iar în exclusivitate pentru Spynews.ro, fiul Vioricăi şi al lui Ioniţa de la Clejani, a povestit cu lux şi amănunte ce s-a întâmplat între ei. Se pare că a avut o relaţie cu aceasta de câteva luni, timp în care a avut încredere deplină în ea. Doar că, după ce a cheltuit zeci de mii de euro cu ea, acesta a aflat că domnişoara ar fi fost damă de companie în Franţa.
"Am fost cu o fată ceva timp, în care am avut încredere şi m-a trădat prin simplul fapt că a fugit. Nu că îi făceam ceva. Ea a fugit! E o fugită! Nu are nici mamă, nici tată. Sunt nişte amărâţi. De oameni, nu de bani! E damă de companie în Monacco, Franţa. Cât a stat cu mine, am cheltuit 10 - 15.000 minim doar pe hotel" a mărturisit pentru Spynews.ro
Mai mult, Fulgy, foc şi pară, a scris pe reţelele de socializare că domniţa cu pricina "lucrează cu Poliţia" Aşa că, şi-a sfătuit prietenii virtuali să aibă grijă cu aceasta. Din păcate, nu este prima dată când Fulgy are probleme în relaţie. În trecut, o fostă iubită l-a acuzat că ar fi agresat-o din cauza geloziei.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc