Călin Goia a răspuns acuzaţiilor: "Critica lor e o încercare disperată de a atrage atenţia presei"

 

EUROVISION 2015. Călin Goia a declarat, marţi, la emisiunea "Star Matinal", de la Antena Stars, că nu se încarcă cu energie negativă din cauza unor critici. Artistul este încrezător în şansele trupei Voltaj la Eurovision 2015, care se va ţine în acest an la Viena. "Prefer să nu mă încarc cu energie negativă. Am văzut cum arată scena de la Viena. Ne-am concentrat asupra concursului şi nu am timp să mă gândesc la altceva. Nu vreau să comentez mai mult. Vreau doar să facem o figură frumoasă. Toate criticile sunt o încercare disperată de a atrage atenţia presei. Toată lumea cunoaşte situaţia României şi noi vrem să schimbăm această părere a lor. Asta e ţara noastră şi noi trebuie să o schimbăm. Piesa nu este legată neapărat de România. Este bine doar să empatizezi cu copiii părăsiţi de părinţi. Când mă pun în locul lor mie îmi vine să plâng, nu să râd cum declara ieri Dana Dorian. Noi întotdeaua pentru publicul din România am cântat în limba română. Noi avem totuşi un mesaj faţă de ceilalţi concurenţi. La Viena avem cele mai bune şanse, pentru că avem un mesaj puternic", a declarat Călin Gruia la Antena Stars.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest