Câți bani cer Delia, Inna și Antonia pentru un concert

 

Delia, Inna şi Antonia sunt unele dintre cele mai îndrăgite şi ascultate artiste din România. Chiar dacă cele trei vedete nu cântă la evenimente precum nunţi şi botezuri, chiar şi aşa, sumele pe care le încasează pe un singur concert sunt de-a dreptul fabuloase!

Atât datorită talentului „cu carul”, cât şi a personalităţii efervescente, Delia a reuşit să cucerească inimile tuturor românilor. Aşa că nu este de mirare că toată lumea îşi doreşte să o vadă live în concerte. Iar pentru că show-urile ei sunt incendiare, reprezentând adevărate spectacole de sunet şi lumină, preţul Deliei nu este deloc unul mic.

Artista cere sume cuprinse între 15.000 şi 19.000 de euro pentru un singur concert. Iar dacă spectacolul are loc în afara Capitalei, cântăreaţa cere 1 euro/ km +TVA şi în caz de distanţa este mai mare de 300 km faţă de Bucureşti, cere bilete de avion. Cât despre condiţiile de cazare, cântăreaţa solicită 5/6 camere duble twin – pentru membrii trupei şi 3 camere single – pentru ea şi fetele din backing – printre care se află şi sora ei. Camerele trebuie să facă parte din hoteluri de 4 sau 5 stele, iar în ceea ce priveşte mâncarea, trebuie oferită tot de organizator pentru 11-13 persoane.

O altă vedetă care se înscrie în topul celor mai bine plătite artiste din România este Inna. Cu un palmares impresionant, vedeta de rang internaţional cere sume, cu adevărat, exorbitante, pentru a susţine un concert – atât în ţară, cât şi peste hotare.

Inna cere 15.000 de euro + TVA, pentru un concert în România, iar dacă spectacolul are loc în străinătate, artista cere mult mai mult. Similar cu Delia, când vine vorba de transport, Inna cere să îi fie decontat cu preţuri de la 1euro/ kilometru + TVA . Singura diferenţă ar fi că mai cere şi două bilete de avion la business class, cel mai probabil pentru ea şi manager. Iar sumele de mai sus, în ceea ce priveşte transportul, se aplică strict pentru distanţele de până în 300 de km.

Dacă Delia acceptă şi camere la hotelurile de 4 stele, în cazul Innei nici nu poate fi vorba de aşa ceva. Artista cere cazare exclusiv la hotelurile de 5 stele, iar camerele celor din echipa ei, cât şi masa trebuie să fie plătite tot de organizatori. De toţi aceşti bani, sumă care atinge 20.000 de euro, Inna performează 40 de minute, potrivit Viva.ro.

Considerată drept una dintre cele mai frumoase femei din România, Antonia câştigă bani frumoşi din concertele pe care le susţine, dar nu se compară cu sumele care le intră în conturi colegelor de breaslă. Pentru un live de două ore, artista solicită doar 5.000 de euro.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest