Ce spune Vlad Gherman despre relația cu Oana Moșneagu. A trecut peste despărțirea de Cristina Ciobănașu

 

Vlad Gherman a suferit cumplit după despărțirea de Cristina Ciobănașu, însă acum a trecut peste, mai ales că ea are deja un nou iubit. Actorul a fost întrebat în repetate rânduri dacă are o relație cu Oana Moșneagu, colega lui din serialul „Adela”.
 
La finalul acestui an, Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu anunțau că se despart. Vestea a luat prin surprindere pe toată lumea, mai ales că nu se știa faptul că cei doi au probleme în cuplu. La câteva luni de la despărțire, timp în care actorul spera la o împăcare și vărsa lacrimi amare, Cristina Ciobănașu a început o nouă relație. Acum pare că soarele a răsărit și pe strada lui Vlad Gherman și a lăsat în urmă relația cu fosta iubită. În ultima perioadă, acesta a fost văzut tot mai des alături Oana Moșneagu, colega lui din serialul „Adela”. Fanii lui au fost curioși să afle ce relație este între ei. Pe una dintre rețelele de socializare, Vlad Gherman a filmat-o pe Oana în timp ce îi spunea că oamenii vor să afle dacă sunt împreună. Răspunsul actriței nu a fost foarte clar, ba chiar a evitat să răspundă la întrebarea care stă pe buzele tuturor în ultima perioadă. „M-ați întrebat dacă eu și cu Oana suntem împreună, iar acesta este momentul în care o să aflați. (…) M-au întrebat fanii dacă noi doi suntem împreună”, i-a spus Vlad Gherman Oanei. „Hai, Gherman, lasă-mă să dorm”, a fost răspunsul Oanei Moșneagu. Conversația celor doi a avut loc în timpul unei pauze de filmări pentru serialul „Adela”, difuzat la Antena 1.
 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest