Cele mai frumoase momente de la nunta frumoasei prezentatoare Bianca Sârbu! Artista a radiat de fericire VIDEO

 

Bianca Sârbu s-a căsătorit ieri cu bărbatul vieţii sale. A fost o zi plină de emoţii pentru prezentatoarea de la Antena Stars, dar în acelaşi timp extrem de frumoasă. Iar imaginile sunt parcă desprinse din poveste şi vorbesc de la sine.

Cum era de aşteptat, mirii au atras toate privirile. Frumoasa prezentatoare a experimentului de televiziune „Dragoste fără secrete” a optat pentru o rochie albă diafană, cu pene în partea de sus, iar buchetul de mireasă a ieşit din tipare cu florile mov. Nici Bogdan nu s-a lăsat mai prejos. Mirele a ales un costum clasic, cu o cămaşă albă la care a asortat un papion negru.

După emoţiile pe care le-au avut în cadrul ceremoniei religioase, mirii alături de naşi şi invitaţi s-au dus să se distreze. Cu toţii s-au bucurat de o atmosferă de zile mari, de un decor de vis, de preparate care mai de care – totul la superlativ.

Invitaţii au fost unul şi unul şi s-au întrecut pe ringul de dans toată noaptea. Doamnele s-au întrecut pe sine şi au fost la înălţime. Printre invitaţi a fost şi Bianca Pop, frumoasa ispită de la „Insula Iubirii”, care a purtat o rochie marca Nicoleta Dragne, o altă ispită din cadrul reality-show-ului.

"Suntem emoţionaţi. Eu sunt mai liniştită, dar nu pentru că nu aş avea emoţii, ci pentru că m-am gândit să fiu eu aia care îi înţelege azi pe toţi. Lui nu prea îi place la televizor. I-am spus: Când îţi iei o artistă, asta vine la pachet. Astăzi este o zi importantă şi nu aveam cum să nu împărţim şi cu telespectatorii noştri. Era imposibil, mai ales la Antena Stars, unde noi ne-am şi cunoscut. Antena Stars este naşul mare, practic(...)Un copil! Deocamdată am un proiect la Antena Stars şi vreau să-l duc până la capăt. Nu chiar în perioada următoare, dar dacă e să vină un bebeluş, Miriam şi Luca abia îl aşteaptă. Roma va fi cel mai cool tătic ever. Mai am 10 copii... îmi spun mamă. Da, "Dragoste fără secrete" va fi şi ea prezentă astăzi. I-am invitat, deşi nu au voie să iasă, pentru că nu puteam să las să nu ia parte la bucuria mea. Suntem ca o familie.", a declarat Bianca Sârbu Romanescu.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest