Tristan şi Cobra Tate semnează condica seară de seară pe la cafenelele de fiţe din capitală. Cei doi sunt însoţiţi, de obicei, de domnişoare care mai de care mai sexy. Aşa s-a întâmplat şi serile trecute, unde fraţii Tate au fost surprinşi de paparazzii Spynews.ro în timp ce erau la o cină cu două domnişoare. Însă ce ne-a surprins a fost modul în care s-a încheiat ieşirea.
articolul continua dupa recomandari
Fraţii Tate s-au delectat cu câteva preparate delicioase, potrivit Spynews.ro dar şi cu câte un cocktail şi au petrecut preţ de două ore în restaurantul respectiv. Atmosfera a fost destinsă, tinerele zâmbind în repetate rânduri, semn că atât Tristan, cât şi Cobra au reuşit să le impresioneze.
După ce şi-au terminat băuturile, fraţii Tate, cele două fete, dar şi prietenii lor au ieşit din restaurant şi s-au îndreptat către bolizii cu mulţi cai putere parcaţi în faţa localului. Ceea ce ne-a atras atenţia au fost cadourile cu care fraţii Tate au ieşit din local. Apoi, aceştia s-au despărţit de cei doi prieteni cu care mai erau, iar ei şi cele două tinere s-au urcat în maşini şi s-au îndreptat spre o altă destinaţie numai de ei ştiută.
În urmă cu ceva timp, Tristan şi Cobra Tate au fost invitaţi în platoul emisiunii „Star Matinal”, unde au vorbit deschis despre cât contează că sunt bogaţi, în cucerirea domnişoarelor.
„Nu cred că fetelor le pasă de maşini. Poate se uită un pic, sunt puţin curioase, dar copiii sunt fascinaţi. Aş vrea să văd femei frumoase care să stea în maşina mea. Când ajungem la maşini, vedem numai copii de 12 ani. Poate că o maşină frumoasă îţi dă avantaj câteva secunde, dar dacă eşti arogant şi nepoliticos, nu merge. Eu şi fratele meu nu venim dintr-o familie bogată, am făcut banii singuri, am boxat şi împărţim totul. În afară de lenjerie intimă şi femei” au spus fraţii Tate.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc