Nicu Paleru este unul dintre cei mai apreciați interpreți de muzică populară din România. Însă până să ajungă la statutul ăsta, artistul a fost nevoit să facă foarte multe sacrificii și să depășească multe cumpene.
articolul continua dupa recomandari
Invitat în emisiunea „Star Matinal” de la Antena Stars, Nicu Paleru a recunoscut că au existat momente din viața lui în care a fost la un pas să renunțe la muzică, din cauza greutăților care au intervenit pe parcursul carierei sale.
Chiar și așa, întotdeauna a reușit să se ridice de la pământ și să își continue drumul, deși nimic nu părea a merge bine. Nicu Paleru a recunoscut că una dintre cele mai grele perioade din viața sa a fost atunci când a pierdut totul și a fost nevoit să o ia de la zero. În acel moment s-a reinventat și a decis să nu se mai consume atunci când lucrurile nu funcționează așa cum și-ar fi dorit.
''Sunt momente în care mergi pe o idee, iar ideile astea mi-au fost cei mai mari dușmani. Eu am încercat să-mi testez niște limite, am crezut că sunt puternic. Pentru mine nu exista nu se poate, am crezut că pot ajunge unde mi-am dorit. Dintr-o dată s-a schimbat totul, m-am trezit în aer. Am crezut că nu pot să ies din acea situație. Am zis stop. Din momentul acesta nimic nu mai intră la sufletul meu. Este foarte greu. Am spus că îmi voi pune toate problemele la spate și că nu o să mă mai enervez'', a spus Nicu Paleru la "Star Matinal"
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc