Cum îți poate schimba viața o dantură perfectă ?

 

Pentru cei mai mulți dintre noi, dantura perfectă semnifică mai mult decât lipsa afecțiunilor dentare, înseamnă mai multă încredere în propria persoană, mai mult curaj și mai mult respect de sine. Pentru aceia care își doresc de o lungă perioadă de timp să își îmbunătățească aspectul fizic și să facă o schimbare majoră în viața lor, rezolvarea problemelor dentare poare fi soluția perfectă!

De cele mai multe ori, ajungem în situația în care suntem nevoiți să așteptăm luni bune pentru a ne vedea visul îndeplinit. Este foarte important să știi că medicina a evoluat odată cu dezvoltarea tehnologiei, în ziua de astăzi avem ocazia să ne bucurăm de tratamente care nu necesită o perioadă îndelungată pentru a putea fi duse la bun final.

Coroane și fațete dentare

Fațetele și coroanele dentare se numără printre cele mai potrivite tratamente stomatologice pentru un zâmbet perfect. Dacă în trecut eram nevoiți să așteptăm zile întregi pentru a ne putea bucura de aplicarea fațetelor dentare, acum este suficientă o singură oră! Sistemul de restaurare CEREC CAD/CAM permite medicilor stomatologi să realizeze un tratament rapid, precis și estetic. Coroanele și fațetele dentare se pot realiza într-o singură oră cu ajutorul aparaturii de ultimă generație, aceasta este folosită atât pentru amprentare, cât și pentru șlefuirea materialului ceramic ce urmează să ne transforme zâmbetul.

Tratamente ortodontice

Alinierea corectă a dinților pe arcadă înseamnă mai mult decât un aspect foarte frumos. Poziția dinților poate provoca dificultăți în timpul masticației și, implicit, dureri la nivelul maxilarului sau probleme gastrointestinale. De asemenea, poate influența și apariția tensiunii de la nivelul mușchilor feței, aceasta provoacă dureri frecvente de cap. Mai mult, spațiile inestetice dintre dinți afectează atât estetica danturii, cât și felul în care vorbim.

Toate aceste probleme pot fi rezolvate cu ajutorul tratamentului ortodontic. Deși aparatele dentare sunt cel mai adesea purtate de către copii, acestea nu au limită de vârstă și se pot utiliza cu rezultate deosebite și în cazul adulților.

Fie că alegi un aparat dentar clasic, cum ar fi: aparatul cu brackeți metalici, ceramici sau de safir, fie că alegi un aparat dentar modern, mult mai puțin vizibil, rezultatele te vor ajuta să ai un zâmbet de invidiat, un zâmbet perfect!

Albirea dentară

Întotdeauna un zâmbet sănătos și frumos te va face să arați mai tânăr! O dantură strălucitoare, de un alb fără pată te va ajuta să ai mereu un aspect îngrijit! Albirea dinților poate fi o soluție pentru toți cei care sunt nemulțumiți de culoarea ușor gălbuie a danturii sau de petele inestetice formate de-a lungul timpului!

În ultima perioadă, albirea dentară a ajuns să fie un tratament stomatologic extrem de cunoscut în rândul pacienților. Deși rezultatele sale sunt foarte apreciate, există și mituri care ne fac să ne întrebăm dacă tratamentul ne ajută sau, din contră, ne afectează sănătatea dinților. În primul rând, trebuie să știm că un tratament de albire dentară realizat în cabinetul stomatologic este sigur, lipsit de durere și nu implică alte complicații.

Tratamentul profesional de albire al dinților se realizează cu ajutorul tehnologiilor de ultimă generație care oferă pacienților un zâmbet chiar și cu 6 nuanțe mai alb, în doar 60 de minute, fără durere. În timpul unei ședințe de albire, medicul stomatolog trebuie să aplice un gel de albire de 3 sau 4 ori, la fiecare 15 minute, în funcție de nuanța pe care pacientul și-o dorește. Gelul este uscat cu ajutorul unei lămpi speciale, iar efectul este unul imediat. Stadiul de albire depinde de culoarea pe care dinții o au în momentul tratamentului, pentru ca rezultatul obținut să dureze cât mai mult, este indicat să renunțăm la fumat și la unele băuturi precum: vinul roșu sau cafeaua, astfel protejăm culoarea dinților. Putem repeta tratamentul de albire profesională la un an.

Deși există o mulțime de tratamente de albire a dinților care se pot realiza acasă, specialiștii ne atenționează de faptul că aceste produse sunt mai ieftine, dar nu sunt întotdeauna sigure, deoarece substanțele acide pe care le conțin pot ajunge pe suprafața gingiei, provocând astfel grave probleme la nivelul cavității orale.

Igiena orală

Zâmbetul este cartea noastră de vizită, de aceea trebuie să avem grijă să fie întotdeauna într-o stare excelentă! Oricât de multe tratamente stomatologice am realiza, zâmbetul perfect necesită o atenție sporită. O bună igienă orală nu doar că te va ajuta să ai o dantură curată și o respirație proaspătă, ci îți va garanta diminuarea riscului apariției afecțiunilor dentare și a celor ce pot apărea la nivelul întregului organism.

Periajul dentar este unul dintre cei mai importanți pași pentru o igienă orală corect realizată. Medicii stomatologi ne recomandă să ne periem dinții de cel puțin două ori pe zi, dimineața și seara. Complementar periajului dentar trebuie să utilizăm ața dentară și apa de gură. Ața dentară are un rol extrem de important în procesul igienei orale deoarece ne ajută să prevenim apariția și dezvoltarea cariilor și a bolii parodontale. Utilizarea aței dentare înseamnă eliminarea plăcii bacteriene și a tartrului, de asemenea ajută la eliminarea resturilor care rămân între dinți și gingii, resturi foarte greu de înlăturat în timpul periajului dentar. Ața dentară ajută și în combaterea respirației urât mirositoare și în scăderea riscurilor bolilor gingivale. Este adevărat că la început, vei avea nevoie de mai mult timp pentru a te obișnui cu mișcările pe care trebuie să le faci pentru a-ți curăța întreaga dantură, în timp, acest lucru nu va mai fi un impediment, deoarece vei avea mai multă dexteritate.

Utilizarea apei de gură trebuie să fie o activitate zilnică, funcția principală a acesteia fiind de a împrospăta respirația și de a curăța zonele greu accesibile periuței dentare. Un alt avantaj al utilizării apei de gură este acela că întărește smalțul dentar. Apa de gură se folosește după fiecare periaj, cantitatea recomandată fiind întotdeauna cea indicată pe ambalaj sau de către medicul dentist. Clătește gura energic timp de 30 de secunde – un minut și, pentru ca te asigura că apa de gură își face efectul, încearcă să nu mănânci sau să bei cel puțin 30 de minute după utilizare.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest