Cum să îți amenajezi un living confortabil

 

Livingul este camera în care îți consumi cea mai mare parte din timpul petrecut acasă. Pentru a te bucura de un loc relaxant, în care să îți poți reîncărca bateriile și în care să te simți cu adevărat confortabil, nu este necesar să ai cunoștințe avansate de design interior. Este suficient să citești trucurile de mai jos și să le pui în practică atunci când simți că locuința ta are nevoie de câteva îmbunătățiri.

Trucuri pentru un living confortabil

1. Creează o atmosferă relaxantă prin culori

Atmosfera din living poate fi influențată foarte mult de nuanțele pentru care optezi. Alegerea culorilor depinde de starea pe care vrei să o confere sufrageria ta.

Dacă vrei să te simți în living ca într-o vacanță exotică, folosește nuanțe calde, precum galben și oranj. Un perete vopsit în aceste tonuri te va trimite mereu cu gândul la plajele însorite și zilele de vară.

În cazul în care iubești natura și cauți să creezi o atmosferă cât mai relaxantă la tine acasă, alege nuanțe precum verde crud sau verde alpin și completează totul cu plante naturale, poziționate în diferite zone ale livingului.

O culoare relaxantă este și albastrul, astfel că, dacă ești un iubitor al mării, poți alege și această variantă.

2. Alege canapele și scaune comode

Printre elementele cheie ale unui living confortabil se află canapelele, fotoliile și scaunele pe care le alegi. Asigură-te că achiziționezi produse de calitate și nu face compromisuri la acest capitol.

O canapea perfectă pentru toate sezoanele trebuie să aibă o saltea cu nivel mediu de duritate. Aceasta trebuie să fie suficient de moale pentru a-ți permite să te relaxezi, dar destul de fermă pentru a susține o poziție corectă a corpului și pentru a nu favoriza încălzirea excesivă.

Dacă vrei să ai un spațiu modern, care respectă ultimele tendințe și, totodată, îți oferă tot confortul de care ai nevoie, o idee bună este să incluzi și un fotoliu para în livingul tău. Acesta este perfect pentru o seară de jocuri pe consolă, o duminică alături de prieteni sau o după-amiază de urmărit filme.

3. Utilizează materiale cu texturi plăcute

Chiar dacă modelul este primul lucru pe care îl vezi atunci când alegi fețele de perne decorative, husa canapelei, draperiile sau covoarele, materialul reprezintă un aspect deosebit de important.

Când îți dorești un living confortabil, este recomandat să te orientezi către materiale cât mai naturale, cu texturi plăcute la atingere. Bumbacul, mătasea și inul pot fi opțiuni perfecte pentru sufrageria ta, fiind disponibile și într-o gamă variată de nuanțe frumoase.

4. Adaugă personalitate prin decor

Un living confortabil este un living care îți oferă sentimentul de familiaritate și se potrivește personalității tale. De aceea, este indicat să imprimi sufrageriei o notă originală, lucru pe care îl poți face cu ajutorul decorațiunilor.

Dacă ai un hobby, poți folosi mici trucuri pentru a-l evidenția. De exemplu, în cazul în care adori să citești, așază în prim plan rafturile cu cărți, iar dacă ești un pasionat de călătorii, pune pe perete o hartă răzuibilă a lumii.

5. Pune accentul pe simțuri

Atmosfera din living poate fi construită și prin alte trucuri, în afara spectrului vizual. Stimulii la nivel olfactiv și auditiv joacă și ei un rol important, având scopul de a te relaxa complet și de a-ți permite să te odihnești corespunzător.

Lumânările parfumate pot fi o variantă excelentă de decor, acestea răspândind o aromă discretă și plăcută, dar având și un efect estetic calmant și liniștitor.

De asemenea, poți integra în living și un set de boxe inteligente, pe care să le poți activa rapid și care să poată reda playlistul tău preferat.

Pune în practică trucurile de mai sus, iar livingul tău se va transforma, cu siguranță, într-un spațiu dedicat relaxării!


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest