Daniela Gyorfi, despre cea mai mare dramă a vieții ei! Ce sacrificii a făcut după ce mama ei a rămas paralizată la 28 de ani

 

Daniela Gyrofi a trecut prin foarte multe greutăți de-a lungul vieții sale. Artista a avut parte de o copilărie dură, după ce mama ei a rămas paralizată la vârsta de doar 28 de ani, devenind stâlpul moral și financiar al femeii care i-a dat viață.

Viața Danielei Gyorfi s-a schimbat total la vârsta de 10 ani, din cauza unui accident care a pus-o la pat pe mama ei. Invitată în platoul emisiunii “Xtra Night Show”, artista a povestit că a trecut prin momente terifiante și că a fost nevoită să devină capul familiei pentru a putea avea grijă de femeia care i-a dat viață, mai ales că bunica ei avea în plan să o ducă la azil pe aceasta, decizie cu care artista nu a fost nicio secundă de acord.

”Mama a rămas paralizată, iar bunica mea a vrut să o dea la azil, nu a vrut să aibă grijă de ea. A avut accidentul, s-a dus la spital, medicii nu și-au dat interesul și a rămas paralizată femeia. N-am avut bani, erau alte vremuri. Am stat în spital cu mama doi-trei ani de zile”, a povestit Daniela Gyorfi.

Și chiar dacă viața ei nu a fost deloc ușoară, Daniela Gyorfi a mărturisit că mama ei a fost motorul ambiției sale și cea care a susținut-o necondiționat în cariera ei muzicală. Astfel că pierderea ei a lăsat în sufletul artistei un gol imens pe care nu îl va putea umple niciodată și un dor care o mistuie și în ziua de astăzi.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest