Nicole Cherry nu trece prin cele mai bune momente! „Cireşica” a fost internată în spital, după ce a acuzat stări de rău şi a ajuns, de urgenţă, pe mâinile medicilor.
articolul continua dupa recomandari
Nicole Cherry se confruntă cu probleme de sănatate. În timpul unei petreceri la care se afla, vedeta a mâncat ceva ce nu i-a priit deloc, iar odată ajunsă la spital a fost diagnosticată cu toxiinfecţie alimentară.
"Mi s-a făcut un pic rău de la un aliment pe care l-am mâncat, încă nu ştiu exact care, dar uitaţi-vă şi voi cum mi-a rezistat machiajul ăsta. De aseară, de ieri de la ora 2:00 de când mi s-a făcut un pic rău până acum am rămas aici la spital , pentru că nu m-am simţit foarte bine şi am zis că mai bine să fiu aici aproape de oameni care mă pot ajuta", a transmis Nicole Cherry într-un videoclip de pe reţelele sociale.
Vedeta a măturisit că a fost nevoită să rămână peste noapte la spital, pentru a primi ajutor din partea cadrelor medicale. Şi pentru că „Cireşica” îşi ţine la curent întotdeauna admiratorii cu ce face, nu s-a putut abţine şi a făcut un instastory în care a descoperit cât de frumoasă este, chiar şi aşa, pe patul de spital.
"Da, incredibil ce bine arăt. Şi aşa bolnavă arăt bine. Bolnavă... nu ştiu cum să mă numesc. Cred că o să-mi pară rău că am făcut Story-urile astea că mie nu îmi place să... adică niciodată nu am făcut şi credeţi-mă că nu e prima dată când mi se întâmplă asta, se pare că parcă atrag aşa atenţia, vreau să am atenţie şi nu sunt genul ăsta. Nu-mi place. Dar voiam doar să văd arăt machiajul şi ce bine arăt eu şi credeţi-mă că n-am avut o seară bună deloc, dar de...", a continuat artista.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc