Dj Wanda se poate declara o femeie împlinită. După ce s-a căsătorit cu bărbatul visurilor sale, vedeta este mereu cu zâmbetul pe buze. Şi are şi de ce! Iar pentru că se apropie perioada cea mai frumoasa din an, cei doi amorezi au revenit pe meleaguri româneşti pentru a face o faptă bună!
articolul continua dupa recomandari
Dj Wanda şi partenerul de viaţă au venit în România special pentru a le face o surpriză de neuitat unor copii orfani dintr-un centru de plasament. Cei doi îndrăgostiţi locuiesc în Londra împreună, dar cu toate acestea, vedeta nu poate sta prea departe de ţara sa natală.
Pentru ca au vrut sa le aducă zâmbetele pe faţă copilasilor care au fost mai puţin norocoşi, Dj Wanda şi Karl au pus la cale un plan, în cel mai mic detaliu. Pe lângă micile cadouri pe care le-au oferit, cei doi l-au avut alături şi pe bunul lor prieten, Alin Ciobanu care a realizat un burger gigant de 7 kilograme. Preparatul a fost transportat tocmai de la Constanţa, pentru a-i bucura pe cei mici, misiune care a fost îndeplinită cu succes.
„Bucuria acestor copii este cel mai frumos cadou pe care îl poți primi! Viața a fost bună și generoasă cu mine, dar nu la fel se întâmplă cu toată lumea. Iar noi, cei norocoși, suntem datori să le oferim ceva, cât de mic, celor cărora norocul nu le-a surâs în aceeași măsură. Acești copii nu au deloc o viață ușoară, iar eu și Karl ne-am dorit din tot sufletul să putem face ceva pentru a le aduce puțină bucurie în suflet. Am vizitat-o apoi și pe Teo Trandafir și echipa acesteia pentru a le face o surpriză similară. Viața este frumoasă când faci fapte bune!”, a mărturisit DJ Wanda, potrivit libertatea.ro
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc