Emi și Cuza au câștigat imunitatea la Asia Express – Drumul Împăraţilor

 

Emi și Cuza şi-au adjudecat imunitatea în ediția de luni seară, la Asia Express- Drumul Împăraților, de la Antena 1. Cei doi prieteni au primit un pașaport de trecere spre a opta etapă a competiției, căci nu vor putea fi votați în cursa pentru ultima șansă, precum și ocazia de a se bucura de restul etapei la hotel, în calitate de turiști: ”Mergem în Iordania!”. Tot luni seară, spre surprinderea tuturor, echipele s-au reconfigurat, iar vedetele au avut ocazia să lupte cot la cot cu cei pe care i-au considerat până acum rivali. Noua formulă i-a adus împreună pe Cosmin Natanticu și Mihai Petre, Estera Buble și Eliza Natanticu, Patrizia Paglieri și Adriana Trandafir, Lidia Buble și Elwira Petre și Maria Speranța și Francesco Paglieri.

Telespectatorii au urmărit în număr mare cea mai nouă ediţie Asia Express – Drumul Împăraţilor, emisiunea impunându-se ca lider de audienţă atât la nivelulul publicului comercial, cât şi la nivel urban. Conform datelor oferite de Kantar Media, la nivelul publicului comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, Antena 1 a fost lider de audienţă cu o medie de 7.8 puncte de rating și 26% cota de piață, fiind urmată de Pro Tv cu 7.2 puncte de rating și 23.9% cota de piață. Şi la nivel urban, Asia Express – Drumul Împăraţilor a fost prima opţiune a telespectatorilor, cu un rating mediu de 6.9 puncte şi 17.7% cota de piaţă. Şi de această data, poziţia secundă a fost ocupată de Pro TV, ce în acelaşi interval orar şi la nivelul aceluiaşi target înregistra 6.5 puncte de rating şi 16.7% cota de piaţă. În minutul de aur, 21:47, peste 1.5 milioane de telespectatori urmăreau aventura Asia Express, la Antena 1.

Ediția de marți seară a celui mai dur reality-show, Asia Express - Drumul Împăraților, difuzată de Antena 1 de la ora 20:30, va debuta cu jocul de amuletă. Lupta ce se va disputa între Mihai Petre și Cosmin Natanticu, alături de Elwira Petre și Lidia Buble va fi un joc ce implică forța, dar și coordonarea între coechipieri. În timp ce unul dintre ei va oferi informații printr-un walkie talkie, celălalt va căuta răspunsuri la întrebările adresate de coleg într-o peșteră. Pentru prima dată în competiție, Mihai și Elwira Petre vor fi rivali într-o probă antrenantă de amuletă. ”Pare imposibil ce zice Irina! Cea mai mare teamă a mea e să nu o dezamăgesc pe Elwira. Îmi doresc să fie la fel de mulțumită de mine cum este de Mihai”, va spune Lidia Buble. Cum se va desfășura jocul de amuletă și ce echipă va ieși învingătoare, telespectatorii Antena 1 vor afla în această seară.

Misiunile continuă diseară, de la 20:30, în aceeași nouă formulă stabilită în această etapă. Una dintre probele serii îi va provoca pe concurenți să pregătească un desert tradițional georgian, însă pentru prepararea acestui produs vor fi nevoiți să treacă prin mai multe etape.

Cum se vor descurca echipele în cea mai nouă ediție Asia Express- Drumul Împăraților, telespectatorii Antena 1 vor putea urmări în această seară, de la 20:30.


 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest