Ilie Năstase, reacţie acidă după ce a aflat că i se va retrage decoraţia: „Nu mai înţeleg ţara asta”

 

Ilie Năstase tună şi fulgeră! Fostul mare tenismen a spus cuvinte grele, după ce a aflat de intenţia preşedintelui Klaus Iohannis de a retrage toate decoraţiile primite de-a lungul anilor de personale condamnate penal.

În anul 2016, Ilie Năstase a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de Comandor. Motivul pentru care ar putea lăsat fără distincţie este din cauza unei condamnări la nouă luni şi zece zile de închisoare, după ce a consumat alcool şi a urcat la volan.

„Am și niște titluri militare, pe alea de sport nu mi le poate retrage tovarășul Iohannis nu știu de ce tocmai acum (…) Cele din anii 70 pe care mi le-a dat tovarășul Ceaușescu, putea să-mi le retragă până acum Cred că are ceva personal cu mine, domnul Vecerdea de la Federația Română de Tenis e ceva rudă cu el… N-am fost condamnat definitiv, dar cu amânare, nu mai înțeleg țara asta” a explicat Ilie Năstase, pentru Libertatea.ro

Cu toate acestea, ilie Năstase a mărturisit că nu se simte deloc afectat de decizia preşedintelui. Cea mai importantă disctincţie pe care a primit-o a fost în Franţa, nicidecum în România. „Eu am primit o condamnare pentru că am băut puțin. Altul care a furat 6 case și nu e penal! Eu spun adevărul! (...) N-am de ce să fiu dezamăgit, mai ales de ultima pe care mi-a dat-o el. Eu am cea mai mare distincție a unei țări, Franța, o respect, mai ales pentru domnul care murit, Jaques Chirac”, a continuat fostul sportiv.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest