Inna a spus de ce nu vrea să ajungă în faţa altarului! Îşi doreşte un copil, dar să n-audă de nuntă VIDEO

 

Inna este una dintre cele mai apreciate și cunoscute artiste din România, atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional. Motiv pentru care nu puţini sunt cei care se întreabă când va face marele pas şi îşi va întemeia o familie.

Din cauza programului încărcat, Inna este întotdeauna pe drumuri spre concerte sau turnee. Chiar artista a declarat că în ultimul timp, nu a avut foarte multe momente pentru ea, dar cu toate acestea, reuşeşte să prindă câteva momente de respiro.

Inna a mărturisit că nu îşi doreşte nuntă, dat fiind că fiecare eveniment în care ea joacă rolul principal, este ca o ceremonie de căsătorie. Dar cu toate acestea, nu îi displace deloc ideea de a avea un copil.

„Singurele nopţi când dorm mai târziu sunt momentele când am concerte mai târziu. Dar de cele mai multe ori, noaptea dorm, n-aş putea să merg la club sa stau până la 5 dimineaţa, pentru că deja clubul este parte din ce fac eu şi n-ar mai fi o distracție pentru mine. Îmi place să fac opusul clubului. Să mă plimb prin parc, să fac absolut nimic, să nu cânt muzică de niciun fel, aşa că nopţi nu pierd. Şi asta mă ajută să duc proiectele la bun sfârşit. (...) Nu mă văd mireasă, pentru că ce s-a întâmplat astăzi aici, este mai mult decât o nuntă. Am fost un fel de mireasă îmbrăcată în portocaliu cu dungi. Îmi place să am o familie. Eu locuiesc cu părinţii mei încă. Îmi doresc şi copii, îmi doresc ceea ce îşi doreşte ori om. (...) Vreau să fac muzică şi iar muzică.” a declarat, într-un interviu pentru Viva Online.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest