Ioana Popescu, reacție după ce Delai a spus că nu vrea copii: „Noi, femeile, depindem de multe lucruri”

 

După Ioana Dichiseanu o altă vedetă a sărit în apărarea Deliei Matache. Ioana Popescu a explicat de ce, în unele cazuri, femeile nu doresc să aducă pe lume copii.

 

Într-un video pe TikTok, Delia Matache a mărturisit că nu-și dorește să aibă copii pentru a nu-și complica viața, pentru a putea să se miște în voie, așa cum o face acum și își dorește, pentru a nu avea responsabilități. Declarația juratei de la iUmor a împărțit internetul în două, dar a existat un val consistent de critici la adresa cântăreței.

 

Într-o intervenție la Antena Stars, Ioana Popescu a trecut în tabăra Deliei și a explicat că sunt și o serie de motive medicale care le împiedică pe femei să aibă copii, chiar dacă cea care a lansat piesa „Da mamă, sunt beată!” a făcut referire mai degrabă la motive sociale, ce țineau pur și simplu de confortul ei. Ioana Popescu, supranumită „devoratoarea de fotbaliști” a spus: "Ea a spus că nu își dorește copii. Am văzut un domn care a fost extrem de agresiv și obraznic cu Delia, plus și alte păreri și pur și simplu așa am simțit, că și eu foarte mulți ani am fost blamată că de ce nu fac copii. Ideea este următoarea. Noi, femeile, depindem de multe lucruri. Eu spun despre mine sau despre prietenele mele. Eu am o miopie agravantă și nu am voie să nasc natural. Alte persoane nu pot rămâne însărcinate pentru că au tot felul de fibroame, noduli, tot felul de lucruri care nu sunt operabile. Și eu am avut un nodul pe sân, când eram mică, la 13 ani am descoperit nodulul cât o nucă".

 

Ioana Dichiseanu a fost prima vedetă din showbiz-ul autohton care și-a manifestat susținea pentru Delia: „De crescut sau de născut este ușor, dar să educi și ai grijă de toate aspectele formării unui copil ( fizic, emoțional, etc) este mai complicat. Decât să aduci pe lume un suflet doar de dragul de a bifa o chestiune socială , cred că e mai de apreciat un om care e conștient că nu are calitatea de a fi părinte. Așa că mie mi se pare foarte asumată Delia și... bravo ei”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest