Mihai Bendeac, gest surprinzător față de un concurent iUmor: ”Până la finalul acestui an o să îți virez 10.000 de euro”

 

Juratul Mihai Bendeac face un gest surprinzător față de un concurent întâlnit în cel de-al 11-lea sezon iUmor, care va avea premiera sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1.

”Există oameni care chiar fac asta, care se simt bine făcând bine”, a spus juratul iUmor după întâlnirea cu un concurent pe scena show-ului de la Antena 1. Ca urmare, Mihai Bendeac a uimit pe toată lumea când a anunțat care este planul său. ”Noi urmează să mai facem o campanie de donații din carte și îți promit că până la finalul acestui an o să îți virez 10.000 de euro. Și vreau să fac public acest lucru pentru că vreau să îi încurajez și pe alții!”, a spus juratul. Cine este concurentul și cu ce gest a reușit să îl impresioneze pe Mihai Bendeac, cei de acasă pot afla sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, în prima ediție iUmor din cel de-al 11-lea sezon.

Pentru cel de-al 11-lea sezon, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac se vor așeza la masa juriului și se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Nici în acest sezon nu vor lipsi invitații speciali și nici personajele istorice care, indiferent de secolele din care vin, vor demonstra că umorul nu are bariere.

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac își vor exprima opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show. Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

În noul sezon iMai mult umor, Vlad Drăgulin va urmări tot ce se întâmplă în culisele emisiunii iUmor prin ochii personajului Titi Tiriboi, zis Puiu, un impresar de vedete în vârstă de 74 de ani. Serialul iMai Mult Umor, al cărui protagonist este, va însoți fiecare ediție iUmor și va fi difuzat săptămânal, pe Antenaplay.ro.

În sezonul 11, iUmor lansează o super colecție de haine pentru cei mai cool admiratori. Hanorace, șepci, căciuli sau șosete cu designuri fresh care sigur vor primi trei THUMBS UP din partea prietenilor, vor fi găsite în exclusivitate pe a1shop.ro, platforma de pe care pot achiziţiona produse utile create pentru fanii celor mai urmărite emisiuni ale staţiei!


 


 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest