Fericire mare pentru Nicolas Cage! Starul hollywoodian va deveni tată a treia oară, tânăra lui soție fiind însărcinată. Iată cum au primit vestea ceilalți doi copii ai actorului, Weston (31) și Kal-El (16).
articolul continua dupa recomandari
Relația cu mult mai tânăra lui soție, pe nume Riko Shibata, a fost una extrem de controversată, mai ales prin prisma diferenței de vârstă. Dar iată că echilibrul relației n-a fost în niciun fel perturbat de aceste intemperii, ci dimpotrivă. Cei doi se iubesc nespus, iar rodul iubirii lor va veni pe lume în primăvara acestui an.
Nicolas Cage (57) și soția lui (27) au confirmat pentru revista People faptul că vor deveni părinți. „Viitorii părinți sunt în culmea fericirii”, a fost mesajul pe care purtătorul de cuvânt al cuplului l-a transmis lumii întregi.
În timp ce pentru Riko Shibata este primul copil, pentru Nicolas Cage este cel de-al treilea. El mai are un băiat, pe nume Weston Coppola Cage, în vârstă de 31 de ani, care provine din relația cu Christina Fulton, dar și un altul, pe nume Kal-El, în vârstă de 16 ani, făcut cu fosta soție, Alice Kim. În ceea ce-i privește, aceștia s-au declarat încântați că tatăl lor le mai face un frățior, cu toate că diferența de vârstă dintre ei va fi una semnificativă.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc