Ultramaratonistul Andrei Roșu, primul român care a reuşit să traverseze înot Canalul Mânecii, ne îndeamnă să călătorim, să cunoaștem lumea și astfel să ne dezvoltăm pe plan personal.
articolul continua dupa recomandari
Pe blogul său sportivul, care a ajuns pe toate cele 7 continente și a vizitat peste 50 dintre țările acestei planete, povestește cum și-a lărgit orizontul și împărtășește câteva dintre lucrurile pe care le-a învățat, dobândit sau dezvoltat în călătoriile sale:
“17 lucruri pe care le-am invatat calatorind in alte tari
1. Acceptarea diversitatii. Calatorind, am invatat sa accept oamenii asa cum sunt: rezultatul educatiei, istoriei, culturii si obiceiurilor locului respectiv.
2. Increderea in oameni (si in omenire). Lumea este un loc mult mai sigur (si cu oameni mult mai prietenosi) decat ni se prezinta in media.
3. Deschiderea catre nou. Vazand locuri noi, intalnind oameni noi, incercand lucruri noi si chiar mancand altceva decat de obicei, am devenit mult mai deschis catre schimbarile care apar, inevitabil, in viata noastra.
4. Iesirea din zona de confort. O viata implinita presupune invingerea temerilor, inclusiv a fricii de necunoscut. Sau de zbor cu avionul. Sau de multe altele.
5. Relaxarea si rabdarea. Zboruri lungi, cozi interminabile in aeroport, drumuri si mai lungi cu masina sau pe jos pentru a ajunge la destinatia dorita… Cateodata nu ai ce sa faci decat sa ai rabdare. Si sa te relaxezi.
6. Ca se poate si altfel. Sosele asfaltate, trotuare curate, soferi (si taximetristi) politicosi, respect pentru natura etc. La intoarcerea dintr-o calatorie, standardele se schimba si nu mai tolerez orice. Si imi doresc sa fiu parte a schimbarii.
7. Recalibrarea. Calatorind frecvent, in locuri unde nu te stie nimeni sau in locuri in care oamenii traiesc cu mai putin de un dolar pe zi, sansele de a te rupe de realitate sunt destul de mici. Pana la urma, suntem doar un punct minuscul pe radarul Universului.
8. Dialogul interior. In ziua de astazi petrecem tot mai putin timp cu noi insine. Calatorind, am sansa de a privi si in interiorul meu, de a imi face un bilant si de a vedea daca sunt pe drumul cel bun, raportandu-ma si la ceea ce vad, aud, simt sau experimentez pe parcursul calatoriei(…)”
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc