Se anunţă un nou scandal în showbiz? Numirea Irinei Rimes de Ministrul Culturii drept Ambasadorul Zilei Brâncuşi a stârnit multe controverse în opinia publică, iar printre cei deranjaţi ce acest lucru se află chiar Oana Roman.
articolul continua dupa recomandari
Fiica lui Petre Roman nu s-a putut abţine şi a făcut-o cu ou și cu oţet pe celebra artistă! Oana Roman s-a lansat în nişte comentarii acide la adresa Irina Rimes, prin intermediul unei postări pe facebook, în care a numit-o „incultă” şi „proastă”.
“Ideea e ca ea o fi bună pentru generația tânără dar, cu scuzele de rigoare, efectiv nu o duce capul și e si incultă grav. Așa e și mare parte din generația pe care o reprezintă. Habar n-au cine e Brâncuși, dar nici nu-i interesează. Trăiesc foarte bine fără să știe nimic. Ea nu s-a documentat pentru că, evident, nu o interesează și nu are simțul penibilului pentru că e proastă. E nasol ce zic, dar e adevărat. Grav e că au lăsat o să bată câmpii în halul ăsta. Ceea ce înseamnă că nici ei nu sunt mai deștepți ca ea”, a fost mesajul Oanei Roman, publicat de curând pe Facebook.
Val de reacţii negative după numirea ca ambasadoare
Irina Rimes a fost desemnată, miercuri, 12 februarie, ambasador onorific al Zilei Naţionale „Constantin Brâncuşi”, care va avea loc pe 19 februarie. După ce a fost anunţată alegerea ministerului, un val de comentarii negative şi de reacţii, de acelaşi fel, au apărut la adresa artistei, după ce aceasta a mărturisit că nu ştie foarte multe despre operele celebrului sculptor.
„N-am avut mereu tangență foarte foarte mare cu cultura, cu cultura ne-contemporană pentru că am fost și eu copil, am crescut la țară. În momentul când am început să-l descopăr pe Brâncuși, m-au fascinat lucrările lui că nu reprezentau neapărat cum se numesc. Se numește Poarta Sărutului, dar parcă nu înțelegeam de ce se numește așa.”, a povestit Irina Rimes.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc